Cică României îi vine rândul la peşedinţia UE abia prin 2019. În a doua jumătate a anului, după Austria – şi înainte de Finlanda, căreia îi vine rândul în 2020.

Şi na. Nu pot să nu mă gândesc pe trei planuri:

Oare cine va fi la putere atunci? Oare cum va mai arăta peisajul politic românesc la momentul ăla? Oare la fel? Sau oare mai bun? Sunt, totuşi, 6 ani. În 6 ani se pot întâmpla multe, dacă există dorinţă de progres. Dar tot aşa de bine s-ar putea ca „în fruntea ţării” să fie aceiaşi politruci de astăzi, că mulţi sunt încă tineri: Iliescu poate va fi murit între timp, dar în rest… Şi de fapt întrebare: o să existe un om, un aparat, o gaşcă cât de cât competentă pentru treaba aia?

Cum o să mai arate UE? Mai mare? Mai mică? Mai solidă? Mai dezbinată? Cum o să mai arate raportul de forţe, cine o să mai fie în criză, cine o să mai fie în creştere? Istoric vorbind, 6 ani nu e mult, dar suficient cât să contureze nişte tendinţe.

Iar eu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s