Micimea oamenilor mari

Sau cum poţi să devii de-a dreptul comic atunci când ieşi din filmul tău.

Zilele astea are loc Săptămâna Modei în Berlin, eveniment bianual care se pare că e de o oarecare notorietate pe mapamond. N-aş fi ştiut de el nici în vis dacă nu aş avea locul de muncă lângă una din multele venues unde se întâmplă chestii. Şi de fapt nici aşa n-aş fi aflat de eveniment – dar zona s-a aglomerat brusc, e un flux continuu de taxiuri toată ziua, agenţi care dirijează circulaţia şi puhoi de simandicoşi cu sacoşe de carton pe braţ. Invariabil brand-uite. Ca să nu mai vorbim de numărul dubios de personaje fashion care coboară din metrou la aceeaşi staţie cu mine, prin geamantanul cu etichetă anunţând pe toată lumea că ei abia ce s-au pogorât de la aeroport.

Şi am avut, aşa, 2-3 momente de limpezeală, uitându-mă la forfota evenimentului.

În primul rând mi-a rămas gândul la un indvid ieri: tăt spilcuit, aranjat, stilizat şi frezat (nu la costum, ci cu geacă şmecheră şi mocasini de piele întoarsă) ieşea din taxi. Când m-am uitat eu la el tocmai se bălăbănea pe polei, încărcându-se cu cele ţ’şpe gentuţe pe care le scotea din portbagaj, plus fulărelul plus mobilul plus o mapă cu acte plus frizura stricată şi părul în ochi. Era, pur şi simplu, comic – cu tot cu privirea aia neajutorată şi depăşită de situaţie. Comic pentru că era complet scos din tabloul pentru care se costumase. Poate că o fi un om deştept, poate că o fi o autoritate în domeniu, poate că aş ieşi cu el la bere sau i-aş citi blogul – dar priveliştea pe care o oferea picase deja demult în ridicol.

O altă tipă, coborând din metrou odată cu mine şi vizibil grăbită, a adăstat totuşi o secundă în faţa plăcuţei cu numele staţiei, să-i facă poză cu telefonul. După care a plecat la fel de grăbită, înfiptă bine în rolul voiajoarei de pictorial glossy: costumaţie studiată, geamantan de firmă cu eticheta aeroportului,  şi aerul că are o treabă importantă către care se îndreaptă.

Staţia de metrou e undeva sus, deasupra străzii, la nivelul etajului 3-4 al clădirilor. Şi pe peron există un unghi din care se vede direct în hala de expoziţie, prin nişte geamuri de sub acoperişul ei. Priveliştea e foarte scoasă din context: de la distanţă se văd numai nişte pătrate de carton, colorate şi încărcate, într-un spaţiu altfel gri şi obscur. Iar printre ele mişună puhoaie de oameni înghesuiţi şi asudaţi. De la depărtare ar putea tot aşa de bine să fie şi târg de utilaje agricole.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s