Anul 2013 aduce şi el material de citit berechet, ba chiar de data asta sub formă de cercetare serioasă, în format .pdf.
Despre Constantin Rădulescu-Motru auzisem, dar nu ştiam exact cine e şi ce-i cu el. Abia după ce-am citit oleacă din biografia lui am înţele şi de ce nu e prea celebru în rândul românilor obişnuiţi, şcoliţi în comunism. Iar după ce-am citit cărţulia asta a lui… mi-a fost de-a dreptul limpede.

Iar cartea… se citeşte uşor şi repede. Fie de la librărie, fie de aici. N-aş putea să „recenzez” cartea fără să repet lucruri pe care le-a enunţat autorul în ea. Aşa că mai bine citez din câteva locuri, anumit fragmente uşor scoase din context, „provocatoare” – în sensul de a provoca cititorii Foarfecii să citească şi textul original, pentru a vedea tabloul întreg

Despre individualismul românesc s-a vorbit adeseori. Unii au făcut dintr-însul principala trăsătură caracteristică a românului. Românului nu-i place tovărăşia. El vrea så fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puţin spre anarhie. Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de iniţiativă în viaţa economică şi prea puţin spiritul de independenţă în viaţa politică şi socială, cele două însuşiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene şi care constituie sufletul burghez. Marea majoritate a populaţiei satelor româneşti n-are într-însa nici o asemănare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi întreprinzători, care să-şi rişte odihna şi avutul pentru a se îmbogăţi prin mijloace neîncercate. Populaţia satelor româneşti, dimpotrivă, stă sub tradiţia muncii colective. Fiecare sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are curajul să înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieşi din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie.

 

Ciocoismul îl întâlnim încă în viaţa politică; şi are aproape acelaşi caracter ca şi ciocoismul vechi: frenezia puterii, lipsa de ideal şi dispreţul pentru mulţime. Cazurile care îl ilustrează sunt multe; simţi chiar o greutate să alegi, atât de multe sunt. Ciocoismul a fost o boală grea şi încă e o boală naţională.

 

Cu un cuvânt, revoluţionarul, din punct de vedere sufletesc, este un impulsiv – sau, în termenii literaturii revoluţionare, un entuziast – pe când omul de ordine este un reflexiv. Revoluţionarii îi zic acestuia reacţionar.😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s