De unde mai sare iepurele

Mă uitam, obosită, printre comentariile rezultatelor de la alegeri. Nici n-am prea urmărit evenimentul – pentru că nici n-am votat, nici nu m-a interesat cine ce face, nici nu m-am implicat. Am aflat doar, fără să vreau, ceea ce ştiam deja: că USL a câştigat cu vreo 60%. Asta luni dimineaţa, în metrou, pe drum spre serviciu. Dar am zis totuşi să dau o raită pe net, să văd ce se mai întâmplă.

Şi l-am găsit pe domnul ăsta, de care-mi pare rău că nu am auzit înainte.

Care domn, explicând despre exit-poll-uri şi despre votul negativ, a explicat fără să vrea şi o noţiune pe care mă lupt să o formulez de ceva vreme. Ce ziceam aici despre abilitatea tinerilor de pe maidan de a spune ceea ce dă bine pe sticlă? Ei, se pare că chestia are şi un nume, se cheamă „dezirabilitate socială”, şi e o noţiune bătută în cuie în sociologie. Explicată pe larg şi pe Wikipedia.

Unul dintre exemplele introductive din artiolul wikipedian este legat de un tabu. Faptul că acest efect de dezirabilitate socială (de a răspunde ceea ce crezi tu că te pune într-o lumină favorabilă) apare în tandem cu subiecte-tabu verifică observaţia iniţială: „bă, nu’ş cum se face, dar parcă mereu turcii îs ăia capabili de a spune ceea ce dă bine”. Şi, în general, popoarele arabe. Ba chiar, aş adăuga – din alt punct de vedere, dar tot aplicabil – că nu e o coincidenţă nici ştiinţa ruşilor (şi a sovieticilor de modă veche) de a răspunde ca din cărţi. Asta e: cu cât mai multe tabuuri, cu atât mai mare efectul ăsta de dezirabilitate socială, deci cu atât mai puţine răspunsuri sincere. Cu cât mai la Est, cu atât mai mulţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s