Despre oameni și schimbări

Oameni de-o vârstă cu mine, cu care mai am în comun fie educația, fie proveniența, fie situația. Oameni pe care i-am cunoscut personal, poate chiar colegi sau cunoștințe întâmplătoare. Ba poate chiar și prieteni pentru o perioadă.

Pe care, privindu-i prin ochii proprii, cu istoria proprie în spate, îi judec pe baza experiențelor pe care le-am avut cu ei. Un coleg simpatic și muncitor, o vecină de treabă și guralivă, o tipă de la cursurile de dans, foarte silitoare, un alt băiat de la meditațiile de engleză, foarte respectuos. Oameni despre care, în momentul în care am pierdut contactul zilnic cu ei, aveam o impresie pozitivă. Colegi de facultate, colegi de liceu, oameni din perioada „București”, oameni din perioada „Rădăuți”.

Drept pentru care sunt îndreptățită ca, atunci când îi revăd, să am un anumit pre-sentiment. Călduț, pozitiv, bazat pe ceea ce știam. Și sunt la fel de îndreptățită să am un duș rece atunci când văd că lucrurile stau diametral opus: îi găsesc acri, răi, blazaţi, nefericiţi, dezamăgiţi, lingăi, înguşti, rasişti, îi prind că judecă pe ceilalţi pe criteriul banilor, îi văd că nu (mai) au preţuire pentru cunoaştere, morală, artă. În fine: găsesc ceva urât acolo unde credeam că a rămas ceva frumos. Şi e normal să fiu surprinsă, pentru că – la dracu! – avem aceeaşi bază. Unde s-a întâmplat, deci, pe drum, schimbarea?

Sigur, ceea ce spun eu aicea sună ca şi cum eu aş da măsura moralităţii şi a calităţilor în viaţă. Evident că nu e decât parţial aşa: nu le definesc eu, dar le ştiu – aşa cum le ştie toată lumea, că s-au învăţat la şcoală, la biserică, în familie sau pe stradă.

Probabil că cetăţenii ăia ştiu şi ei aceleaşi chestii, şi poate că sunt conştienţi că nu le respectă. Sau poate nici nu-şi dau seama cum devenit. Sau – ce să zic? – poate că sunt conştienţi că nu le respectă, dar nici nu se simt datori să fie altfel. Că scuze există mereu, cea mai des utilizată e aia în care „da, sună frumos la modul ideal, da-n viaţa reală nu merge aşa, oamenii sunt răi, nu poţi răzbi dacă nu eşti şi tu ca ei”.

Mă: o fi. Fiecare trăieşte în mediul pe care şi l-a ales, puţini sunt aceia care nu au avut într-adevăr nici un fel de şansă de a alege în viaţă. Deci dacă mediul e „înrăit”, probabil că o mare parte din responsabilitate o poartă fix subiectul. Dar mai mult: se poate trăi frumos chiar şi într-un mediu ostil. Dovadă e generaţia părinţilor noştri în comunism: nu toţi s-au pervertit, nu toţi au devenit hoţi şi turnători, unii s-au descurcat să-şi construiască o viaţă suportabilă. Deci se poate.

Ca să nu mai spunem că de multe ori reacţiunea e mai mare decât acţiunea: dacă oamenii cu care am de-a face sunt ai dracului, atunci eu trebuie să fiu şi mai al dracului. Clar.

Mă gândesc la teoriile freudiene, unde multe chestii sunt înrădăcinate în copilărie, respectiv în frustrările sexuale ale adolescenţei. Or fi alea, într-adevăr, definitorii pentru baza psihologică a omului. Dar fondul ăla îl vezi la om doar în intimitatea lui, atunci când dă armele jos. Dar atunci când intri în contact cu omul doar aşa, la nivel de cunoştinţă… îi vezi doar masca. Iar materialul din care e făcută masca, ei bine, sunt frustrările şi lecţiile învăţate la primul contact cu viaţa adultă. Abia alea par să fie definitorii pentru personalitatea omului. Ca dovadă, există oameni care au o anumită atitudine intransigentă la muncă, în vreme ce în familie sunt calzi şi relaxaţi. Sunt oameni care în trafic se transformă, devin nişte mujici – cu toate că în rest sunt cetăţeni la locul lor. Şi, în fine, dovadă mai e şi faptul că oamenii la care mă gândesc păreau să aibă (să fi avut) o adolescenţă în regulă.

Prin urmare, revin la problema de mai sus: dacă fondul oamenilor despre care vorbeam era unul plăcut (că eu aşa i-am cunoscut), atunci ce prăpăstii or fi văzut ei la începutul vieţii lor adulte, de-au devenit într-asemenea hal de diferiţi? Prin ce lipsuri, prin ce umilinţe or fi trecut? Ce-au fost nevoiţi să înghită, de câte ori au fost dezamăgiţi?

Anunțuri

2 gânduri despre „Despre oameni și schimbări

    1. Asta da.
      Numai că unele măşti sunt mai aproape de original, altele mai departe. Unele sunt mai frumoase, altele sunt mai urâte.
      La fel ca în cazul hainelor, de altfel 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s