De mimoze care nu pot îndura o critică fără s-o ia ca pe un reproș, de zâne care se intimidează la orice semn de dezacord, de primadone care se deprimă la orice contrazicere. Sau, dimpotrivă, de bravi cavaleri care au mereu dreptate, de prinți răniți iremediabil în inima lor de aur la cea mai mică observație – și, în fine, de tauri în toată regula, în care se răzvrătește sângele dacă le aduci o obiecție.

Mă da’ unu’ nu s-ar distanța de orgoliu și nu ar lua observația ca pe ceva banal, normal, făcut pentru îmbunătățirea situației, iar nu înspre judecarea lui ca om.

Nu zic: la fel de mulți sunt și aceia care nu sunt în stare să formuleze o critică. Așa suntem educați: mai bine să tăcem politicos decât să supărăm pe cineva cu observația noastră; mai bine să înghițim pe cineva îngălat decât să-l tragem de mânecă. Mai mult, nici nu e prea indicat să te exprimi tare des cu sugestii de îmbunătățire: imediat ești antipatizat, luat drept pretențios, ba poate că-ți iei și o scatoalcă de la vreunul mai bătrân ca tine, că ce te-a găsit pe tine, pui, să dai lecții găinii?! Deci mai bine deloc. Plus că se vede cu ochiul liber primprejur cum, cei care tac și fac obedient cum li se spune, sunt mereu privilegiați.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s