Ion şi Vasile. Amândoi au câte o pisică.

La un moment dat, lui Ion îi moare pisica. Ion plânge, e supărat – Vasile nu dă nici un semn. Ion are de rezolvat cu acte şi autorizaţii legate de decesul pisicii, precum şi de îndepărtarea „corpului neînsufleţit”. Vasile nu dă nici un semn. Ion se întoarce în casa goală, se simte singur – Vasile nu dă nici un semn.

După o vreme, cei doi se întâlnesc.
– Băi Vasile, aşa prieten eşti tu? Mă ştii că-s supărat şi amărât că mi-a murit pisica, iar tu nu dai nici un semn?
– Iartă-mă Ioane, n-am crezut că e aşa de mare problema! Credeam că preferi să fii singur şi să-ţi porţi în tăcere năcazul…
– Cum să vreau bre să fiu singur?! N-ai văzut câte am avut pe cap cu actele? Nu puteai să vii şi tu să-mi aduci ceva de mâncare măcar?
– Îmi pare rău, na: nu mi-am dat seama.

Adevăru-i că Vasile e destul de sincer. Într-adevăr, el s-a gândit că Vasile se descurcă. Doar că s-a gândit la asta abia după ce i-a dat târcoale conştiinţa. Vasile şi-a pus problema, pentru o secundă, că poate ar fi cazul să-l ajute pe Ion. Însă apoi s-a uitat pe geam şi-a văzut că plouă, s-a uitat la ceas şi a văzut că e târziu, plus că mai avea de rezolvat nişte chestii personale… şi şi-a zis că „eh, Ion se descurcă el oricum… doar n-o să-i vină acuma salvarea tocmai de la mine!”

*

După încă o vreme, moare şi pisica lui Vasile.

*

Şi acuma Ion e în faţa unei dileme:
Să-şi pună în practică propriile predici şi să fie un prieten exemplar? Să meargă la Vasile să-l ajute, ştiind foarte bine prin ce trece?
Sau să-i plătească lui Vasile cu aceeaşi monedă şi să nu dea nici un semn? Mai ales că e urât afară şi e cam târziu… şi mai sunt ceva treburi de rezolvat oricum…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s