„Puterile străine”

Se tot vehiculează prin presa românească (şi nu numai în presă) afirmaţia că Băsescu, picat fiind la referendum, a fost menţinut în funcţie de către puterile străine. De americani şi de nemţi mai exact. Poate ajunge la mine informaţia distorsionată, sau poate nu mă uit eu unde trebuie – dar mi se pare că între timp ideea asta s-a stabilit în mentalul colectiv ca un adevăr – ba mai mult: ca o stare de fapt.

Ei bine: ca orice alt „adevăr incontestabil” d-ăsta, pe mine nu mă convinge.

În primul rând la suprafaţă: când o afirmaţie de o asemenea anvergură e spusă aşa, pe un ton fără echivoc, în termeni puţini şi cu greutate – automat ceva pute. Ca formulările alea din manualele de istorie comuniste: „forţele subversive”, „imperialiştii capitalişti”, etc. Niciodată politica nu a fost un joc clar, cu soluţii alb-negru, mereu au existat dedesubturi, scenarii, jucători duplicitari şi secrete. (Mă feresc de termenul „conspiraţii” pentru că e deteriorat). Deci de ce-ar fi taman de data asta atât de clar răspunsul la problema Băsescu vs. referendum?

În al doilea rând, dacă cineva stă să acorde un gând în plus afirmaţiei ăsteia, ajunge la următoarea nedumerire: cum funcţionează deci statul România, dacă „puterile străine” pot schimba sau menţine preşedintele? Nu întreb retoric, ci direct la obiect: cine ia decizia de validare a referendumului – respectiv de demitere a preşedintelui? Curtea Constituţională, pare-mi-se, nu? Mai multe de-atât: la momentul luării deciziei toată Curtea Constituţională se reduce la cei câţiva magistraţi însărcinaţi cu asta. Deci 7 oameni, dacă nu mă-nşeală memoria. Practic, aşadar, „puterile străine” trebuie să influenţeze pe cei 7 oameni. Cine operează în numele „puterilor străine”? Ambasadorii, am fi tentaţi să credem. Deci asta înseamnă că Ambasadorul SUA şi Ambasadorul Germaniei i-au sunat/ i-au vizitat/ i-au invitat la o cafea pe membrii respectivei comisii, şi le-au spus de la obraz că Merkel şi cu Obama îl plac pe Băsescu, şi că n-or să se mai joace cu România dacă nu îl menţin pe Băsescu în funcţie. Sau cum? Sau te pomeneşti că i-au şantajat?
Să presupunem că România, la nivelul ăsta, e influenţabilă şi/ sau şantajabilă (nici nu e greu de imaginat). Dar cu ce este scenariul ăsta mai plauzibil decât scenariul în care Băsescu însuşi îi poate influenţa/ şantaja pe membrii Curţii Constituţionale? De ce unul dintre scenarii a ajuns un „adevăr de netăgăduit” iar celălalt nu?

În fine, în al treilea rând, am puricat niţel presa pe această temă. Şi presa românească şi cea străină, şi cea de stânga şi cea de dreapta. Am căutat în special citate directe, să văd cuvânt cu cuvânt, cu ochii mei, cine ce-a zis. Şi primul lucru pe care l-am remarcat a fost neutralitatea declaraţiilor oficiale – neutralitate în sensul că „bă, nu mi-e clar ce se întâmplă în ţara aia, trebuie să iau o poziţie, cel mai bine mă leg de ceva cu care să nu greşesc.”. Aşa că toţi au salutat decizia curţii constituţionale şi au opinat că ar fi bine să fie respectată. Ceea ce foarte probabil ar fi declarat şi dacă s-ar fi decis altceva. Ce să zici într-asemenea situaţie? Mai ales la nivel oficial? Să zici că Curtea Constituţională greşeşte? Că ce? Eşti tu, străin, specialist în Constituţia României, să-ţi poţi da cu părerea unde greşeşte? Na zici şi tu acolo ceva ce dă bine, un „fiţi cuminţi!” acolo, şi gata.

*

Nu zic: e posibil ca „puterile străine” să-l simpatizeze într-adevăr pe Băsescu, şi prin urmare să-şi adapteze în aşa fel discursul încât să iasă că e bine aşa. E posibil:

  • să-l placă personal, să li se pară şarmant şi fermecător (mai ştii?);
  • să-i datoreze ceva personal (na, la urma urmei toţi suntem şantajabili);
  • să le placă în mod special cum se comportă România pe plan internaţional atunci când e reprezentată de aparatul numit politic (direct sau indirect) de către Băsescu;
  • să le placă mult de tot deciziile economice (contracte, vânzări, împrumuturi, investiţii, înlesniri) impuse de sus sub regimul Băsescu.
  • … şi aşa mai departe.

Bă, o fi. Ba chiar e foarte probabil. Şi, dacă e foarte probabil ca UE/ FMI/ SUA/ restul „puterilor străine” să-l prefere pe Băsescu, atunci este posibil să întreprindă demersuri pentru a-l susţine. Posibil – şi, pe undeva, şi legitim (na, nu poţi să-i conteşti omului dreptul de a acţiona în interes propriu). Dar de la „posibil” până la „adevăr incontestabil” e o cale extrem de lungă, care trece prin cele trei întrebări de mai sus. Şi mai ales printr-a doua: deci cum e posibil, practic, să decurgă lucrurile aşa?

Încă ceva: mi se pare că afirmaţia asta („străinii ni l-au impus pe Băsescu”), în loc să fie o explicaţie de bun simţ, e mai degrabă o scuză penibilă. Dacă chiar e adevărat că Barosso l-a impus pe Băsescu în România, atunci chiar că avem de-a face cu o ţară de incapabili. Aşa că eu n-aş răcni prea tare pe tema asta.

*

Sper că e clar că nu-s de partea lui Băsescu.
Sper că e clar că facem un exerciţiu de gândire aicea, şi nu unul de propagandă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s