Oportunităţi de carieră

Există unele munci pe care le poate face, de fapt, oricine. Le înveţi o dată şi, dacă ai oleacă de fler în domeniul ăla, te perfecţionezi pe parcurs.

Şi nu mă refer numai la muncile „de jos” – mă refer şi la diverse poziţii de management prin multinaţionale, şi la controlorii de trafic aerian, şi la DJi, şi la prezentatori TV, şi la consilieri politici, plus diverşi „traineri”, „recruiteri”, „analişti” şi „specialişti social media”. Ba chiar, dacă e să ne uităm bine, chiar şi „jurnalişti”. În principiu n-ai decât să primeşti o oareşce iniţiere, după care… în funcţie de cât de bun eşti, acumulezi experienţă – şi, în funcţie de câtă experienţă acumulezi, devii din ce în ce mai bun. Nici o mare filozofie. Nu e ca la medici. Sau ca la avocaţi, ingineri, finanţişti, psihologi, artişti, istorici, etc – specializări care au într-adevăr nevoie de câţiva ani de studiu şi de formare, de acumulare de cunoştinţe, de experienţe şi de simulări ale „vieţii reale”.

Atâta doar că cele mai multe caste tind să devină închise: în HR se preferă absolvenţii de psihologie, în sistemul bancar se preferă cei de ştiinţe economice, în branşa TV se preferă absolvenţii de jurnalism… chestii de-astea. Poate că tu eşti un bun organizator şi te pricepi la luat decizii (ceea ce te-ar recomanda pentru un post de management) – dar ce folos dacă n-ai diploma care trebuie, care să-ţi descuie uşa măcar pentru un interviu?

Ca dovadă că există jurnalişti cu formaţie de ingineri, după cum există ITişti cu formaţie de traducători. Mă rog, aicea cu IT-ul e complicat – mulţi dintre ITiştii pe care-i ştiu au absolvit o şcoală care n-are nici o legătură cu ceea ce muncesc ei acuma, dar asta nu înseamnă că n-au în spate ani de încercări şi de învăţătură pe cont propriu.

Nu ştiu dacă asta o fi bine sau o fi rău – dar sincer: nu cred că trebuie musai să fii chimist ca să lucrezi într-o firmă de medicamente – dacă tot ceea ce faci e să muţi nişte hârtii de colo-colo, plus nişte rapoarte însoţite de prezentări în PowerPoint despre cum ai mutat hârtiile alea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s