Încep să suspectez din ce în ce mai tare că fraza asta, „Nu mă pot lăsa!”, înseamnă cu totul altceva decât sensul ei din dicţionar. Cumva parcă prind o undă de satisfacţie din partea celui care o zice: satisfacţia de apartenenţă la un grup. Grupul celor cu vicii. Care vicii sunt în realitate cool, dar dă bine să le beştelim la nivel declarativ, şi să pretindem că vrem să ne „îndreptăm” – orice o fi însemnând acea îndreptare. Unul nu s-ar ridica să spună că „da frate, fumez de plăcere, şi m-oi lăsa atunci când nu mi-o mai plăcea!”. Pentru că – iaca – ne referim automat la fumat atunci când auzim despre „lăsat de ceva”.

Dar nu e vorba numai de fumat. În facultate auzeam colegi care miorlăiau despre WoW, pe mama o mai apucă „lăsatul de cafea”, domnişoare care se plâng că „vor să renunţe la pâine” cunoaştem cu toţii… mai nou l-am prins pe tata că bombănea ceva despre cum ar vrea el să mai reducă timpul de pe internet dar nu reuşeşte. O doamne. O lume de chinuiţi pe care-i înving viciile, unul câte unul. Ce să mai?, un iad!

Însă voluptatea asta a neputinţei apare în mult mai multe situaţii decât stricta dependenţă de vreun drog. „Nu pot” → sunt bun de compătimit → fac automat parte din grupul celor care luptă şi au nevoie de susţinere → în final câştig mult mai multă atenţie şi bunăvoinţă decât toţi ceilalţi. Bun gheşeft, este? În perfectă concordanţă cu problema mea vizavi de filmele americane, aceeaşi din „The Kids are All Right”, „Thelma and Louise”, şi încă 100000000 de alte exemple: personajul care face lucrurile să meargă, care se ţine de cuvânt, care pune umărul să facă bine… ăla e ridiculizat şi neluat în serios; în vreme ce personajul infantil, incapabil, smiorcăit şi nevrotic – ei bine, el e prezentat cu o simpatie caldă, beneficiază de răbdare şi de atenţie, ba chiar devine personajul pozitiv din poveste.

Eu i-aş da două palme să se trezească – dar, la cum funcţionează lucrurile în contextul ăsta, cele două palme ar fi numa’ bine hrană pentru sentimentul de victimă, deci şi mai multă smiorcăială, şi mai multă atenţie cerşită. Ca-n bancul ăla cu părinţii care descoperă că fiul lor e masochist: „Eu zic să nu-l batem!”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s