Instituţiile de creditare de pe aici, mai ales cele care oferă credite pentru studenţi, sunt neobişnuit de suprasolicitate de la o vreme.  Ca dovadă, timpul mediu de prelucrare a datelor a ajuns, de la 1-2 săptămâni, la 6-8. Se plâng ei, cerând răbdare.

Piaţa imobiliară de pe aici e în chingi, mai ales pe segmentul ăla pentru studenţi şi tineret. Căminele sunt pline până la refuz, o cameră de apartament mai găseşti doar pe perioadă determinată, cât e plecat vreunu nişte săptămâni la bunici.

Proporţional, deci, pe piaţa muncii e la fel de crâncen.

[Nu ştiu dacă e clar de unde provine poza: dintr-un reportaj The Guardian despre Hipster Olympics]

Şi uite-aşa ajungem la aceeaşi dilemă ca şi cu barul cel bun. Ajung într-un oraş fain. Ce faci? Nu zici şi la alţii că-i fain? Ba zici. Şi poate-ţi vin şi prietenii, şi le place şi lor, şi rămân şi ei. Şi prietenii lor, şi prietenii vecinilor, şi prietenii colegilor… Şi toate-s bune şi frumoase până… începi să nu mai ai loc. Moment în care, chiar dacă pui imediat o barieră la intrarea în oraş, lucrurile tot n-or să se îndrepte prea repede. Plus că rata de imigrare creşte în progresie geometrică, e ca mersul locomotivei: durează destul de mult de la momentul când apeşi frâna până ce s-a oprit mastodontul.

Şi mă gândesc la urmări.

Nici nu mai trebuie să mă scuz sau să mă justific sau să mă explic: continuarea în episodul următor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s