Pot să înţeleg pornirea (primitivă?) de a te simţi deranjat atunci când altul se foloseşte de munca ta fără permisiune, fără vreo contraprestaţie, fără măcar un „mulţumesc”. Înţeleg din tot sufletul pe scriitori, pe traducători, pe jurnalişti, pe bloggeri – şi pe tot neamul celor care trăiesc din scris: odată ce asta e munca din care ar trebui să curgă şi venitul, atunci nu e loc de negocieri. Am nevoie de o carte – o cumpăr. Am nevoie de o traducere – plătesc. Pun o poză pe blog – menţionez sursa (mă rog, prin click pe poză se ajunge direct la pagina de origine).

[Iată, cu ocazia asta, şi exemplul practic pentru ce spuneam]

Dar apoi avem cercetările. Lucrările ştiinţifice. Publicate în diferite jurnale. Care jurnale sunt private – se întreţin (teoretic) din vânzări. Cercetătorii, cei mai mulţi, sunt bugetari – deci leafa lor nu depinde de vânzările articolelor. Pe de o parte, cercetătorii ar putea să-şi publice rezultatele oriunde le place, inclusiv la ei pe blog dacă au chef. Informaţia aia e publică (în afara cazului speical când e secret de serviciu), cercetătorul e deja plătit să existe şi să aducă rezultate. Pe de altă parte, sistemul e de aşa natură încât renumele se construieşte doar publicând în anumite jurnale. Ca-n viaţă: aparţinând anumitor găşti. Publicarea de articole în revistele de specialitate intră aproape în fişa postului, începând chiar de la stadiul de doctorat.

Prin urmare… teoria e socialistă, însă practica e capitalistă. Ceea ce pe mine mă lasă în dilema lui „şi-acuma eu ce fac?”. Am nevoie de multă informaţie, bani nu vreau să dau pe orice articol (din care s-ar putea să nu folosesc până la urmă nimic), dar nici nu pot să progresez fără ele. Pe unele nu le găsesc nici la bibliotecă, unele au pretenţia chiar de cerere scrisă cu tot cu semnătura profesorului… păi eu în loc să-mi investesc timpul în cercetare, eu mai mult stau pe net căutând căi de acces la informaţie. Păi ce-i asta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s