Nu că m-aş omorî după informaţia asta, cum că românii (mai exact: ardelenii) au inventat caloriferul. Mi se pare cam trasă de păr şi aş pune-o, totuşi, sub semnul întrebării. Mna: dacă e adevărat, atunci hai să vedem dovezile – nu? Dar indiferent de valoarea de adevăr a ştirii… nu pot să trec cu vederea reacţiile. Un „hă-hă-hă!” general. Nici un „serios?„, nici un „ce tare!„, nici un „ba nu-i adevărat” – nimic! Orice ar fi, până la urmă, mai bun decât „hăhăhă„-ul momentan.

Marga are dreptate când zice că promovarea culturii române în străinătate trebuie să treacă dincolo de promovarea artei române în străinătate: ICR-ul ar trebui, în mod ideal, să (re)prezinte România informând pe străini despre artă, obiceiuri (atât tradiţionale cât şi contemporane!!), geografie, istorie, economie, uzanţe, tradiţii, obişnuinţe, religie, bucătărie, evenimente curente… absolut tot ce se găseşte în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Deci nu numai pictori, scriitori şi muzicanţi. Aici în Berlin am văzut că, timid, se mai prezintă şi oferte turistice – doar că la Ambasadă în loc de ICR, şi plictisitoare + incoerente în loc de o acţiune concertată, continuă, cu cap şi coadă. În fine.

Aşa că revin la faza cu caloriferul: ICR ar fi îndreptăţit să arate lumii şi invenţiile cu care a pus umărul la propăşirea civilizaţiei (dacă acestea au dovezi irefutabile) – stilou, calorifer, aparat de tăiat păstârnacul în patru, orice. Dar pentru asta ar trebui să fie luat, cât de cât, în serios. Ceea ce nu se întâmplă, din moment ce treaba cu caloriferul s-a dus direct în zona de anecdote, fără să genereze vreo atitudine/ părere/ ceva.

Articolele de genul ăsta sunt amuzante pentru cine gustă acest gen de umor (aici e loc de subiectivitate) – dar ce e sigur e că îşi are locul abia după ce în societate s-au limpezit apele şi s-au format taberele: cei care cred în adevărul informaţiei ăsteia, cei care nu cred; cei pentru care e importantă informaţia asta, cei care o găsesc irelevantă; cei care cred că e o informaţie de comunicat lumii întregi, cei care cred că nu. În fine: ceva! Orice! Dar gluma pe stomacul gol, fără fundament, devine nelalocul ei şi fără sens.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s