Transferul de know-how de la Est la Vest

Cine a umblat vreodată în viața lui cu CFR-ul își aduce aminte de comercianții cică surdo-muți, care îți îndesau în poală brichete și pixuri, te speriau cu brelocuri mieunătoare, îți vârau în ochi lanternuțe licurinde, iar la urmă îți mai și prindeau de haină vreo jucărie dubioasă. La ăia mă refer. Am impresia că au cam dispărut din peisajul contemporan, însă amintirea lor e încă vie. Se dădeau surdo-muți cel mai probabil din comoditate: să nu te apuci să te cerți cu ei, sau, Doamne-ferește, să negociezi. Plus că, având un handicap, pot inspira și milă.

Ei bine, comercianții ăia or fi dispărut ei, dar ideea a dăinuit, s-a propagat în liniște, și a dat roade: acuma se poartă prin metroul berlinez. Un nene care face și el pe surdo-mutul [că oricum nu știe germană], împarte prin vagon bilețele cu „Ajutați-mă”, împreună cu o brichetă. Metoda pare destul de nouă pe aceste meleaguri, că am văzut oameni care nu se prind cum stau lucrurile, iau bricheta, și, când flăcăul se întoarce să-și ia bacșișul, fac ochii mari și returnează obiectul. Ceea ce pe românașul nostru îl supără teribil, l-am auzit slobozind un fmm printre dinți în timp ce o tulea către vagonul următor.

De unde știu că e român? Păi după ochi. Și după faptul că, dacă vezi pe vreunii cerșind la metrou, cam 80% sunt români. După ce i-am prins din zbor înjurătura. Și, mai ales, pentru că o dată s-a întâmplat să dea peste niște conaționali în vagon – niște Gigei de primă mână – care au început cu „Ăăăă-hăăă! Din România?” și l-au blagoslovit pe om cu tot mărunțișul pe care-l aveau asupra lor. De parcă Berlinul ar fi Noua Zeelandă, să fie prilej de sărbătoare când dai de un român.

No mă rog: atâta-i că metoda a ajuns și prin părțile astea. Sunt curioasă cum și dacă se dezvoltă, rafinează sau… interzice. Vorbesc serios: treaba cu spălatul parbrizelor la intersecție a fost interzisă după ce lumea s-a plâns de niște țigănci într-o anumită intersecție. S-a dat și la ziar.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s