Stereotipul: italienii sunt gălăgioși, nemții sunt disciplinați, rușii sunt bețivi, englezii sunt morocănoși, francezii sunt șarmanți, românii sunt… hm.

Percepția: italienii sunt priviți cu simpatie dar neluați în serios, nemții cu antipatie dar respect, rușii cu scârbă dar frică, englezii cu răceală, francezii cu admirație, românii… hm.

[Propagarea zvonului și a imaginii]

Acuma, ca să explic graficul ăsta de sus, aș avea nevoie de încă un grafic. Dar mi-e lene să mai desenez, așa că mă străduiesc să fiu elocventă. Să zicem că ne referim la Grecia [pe asta am ales-o ca epicentru pe hartă, că acolo s-a nimerit mouse-ul]. În centru, unde bulina e cea mai roșie, sunt Grecia și vecinii. Nu s-au mai pomenit nicăieri două țări vecine care să nu se înjure reciporoc la nivelul populației, care să nu facă glume una pe seama celeilalte, să nu se certe de la o bucată de pământ sau de la un fragment de istorie. În același timp, fiind vecine, două țări oarecare vor avea mereu legături economice, de limbă, de familii, de turism, de cultură, de bucătărie, de istorie, de… orice. Relația fiind așa de apropiată, așa de intensă, cu bune și cu rele – stereotipurile și percepția generală reciprocă vor fi mai intense, mai complexe. Dacă-i întrebi pe turci despre greci, or să ți-i înjure în primă fază [motive istorice], după care or să recunoască și că totuși este ce vedea în Grecia, că grecii sunt neam de prietenos, că au mâncare bună… și tot așa. Destul de detaliat, pe multe fațete. Stereotipurile sunt multe, percepția e intensă.

Dup-aia, trecând la țările de dincolo de vecinii imediați… stereotipurile sunt mai puține, percepția e mai puțin intensă. Dacă-l întrebi pe un român despre Grecia… păi na: stereotipul cu fanarioții, Paralia Katerini, tzatziki, ceva muncitori în construcții prin anii ’90, oameni de treabă… în general mare, soare, și cam atâta. Pozitiv, însă fără a răscoli cine știe ce sentimente. De asemenea, mai puține detalii [stereotipuri] despre neam. Mergând și mai departe de centru, în Polonia de exemplu…pică din schemă și istoria comună și muncitorii din anii ’90… rămâne doar imaginea unei țări cu mare și soare, tzatziki, Acropole. Sentimente… probabil o vagă simpatie, dar cu nimic diferită de simpatia față de turci. Și tot așa: pe măsură ce distanța crește, datele despre țara respectivă se împuținează, sentimentele se șterg. Un cetățean din Filipine… e bine dacă localizează Grecia pe hartă și a auzit de Acropole. Eventual o fi văzut recent pe la televizor că e criză. Mna, asta e. El are alți vecini, alte griji.

Introducerea asta am scris-o pentru altă chestie, însă acuma articolul ar ieși din cale-afară de lung, așa că explic cu altă ocazie care-i treaba cu identitatea României.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s