Rușinea față de ce ai fost

Fiecare dintre noi trece prin „faze” și stiluri, mai ales în tinerețe. Și, la fel, fiecare dintre noi se crede mai deștept deîndată ce se uită în spate. Când mă uit acuma la cum eram la 20 de ani… mă apucă un soi de compătimire, de „vai, săraca!”. Da’ pe vremea aia, când chiar aveam cei 20 de ani, mă credeam deja matură în toată regula, gata, deja nu mai era nevoie de prea mult de lucru la mine. Că mă uitam și atunci în urmă, și mă vedeam la 15 ani… și conchideam încă de pe atunci „mamă ce copil am fost”!

Și, revenind la stiluri: toată lumea a avut „perioada de căutări”, apoi o perioadă când a descoperit adevărul, după care și-a dat seama că de fapt adevărul adevărat e altul… și tot așa, până în zilele noastre, când în sfârșit a ajuns la adevărul adevărat. Gusturile în muzică sunt exemplul cel mai la îndemână. În gimnaziu eram fană Britney Spears, la începutul liceului mi-am dat seama că de fapt house-ul e calea pentru mine, am avut chiar și o scurtă perioadă new age cu Enya… până am descoperit Within Temptation. Și de acolo tot metal-ul. Asta până m-am maturizat tare de tot [la 18 ani] și mi-am dat seama că The Doors sunt de fapt cei mai adevărați, iar rock-ul vechi e de bază. Și tot așa. Până în zilele noastre când am început să apreciez zonele electro-pop.

Cum ziceam, e simplu să recurg la muzică, pentru că e foarte ilustrativ exemplul. Însă fix aceeași evoluție se găsește peste tot pe unde vorbim despre gusturi, despre cultivarea și dezvoltarea lor. Nimeni nu s-ar mai îmbrăca la fel ca la 14 ani, nimeni nu ar mai găsi o gașcă precum aia din liceu drept cool, și nimeni nu s-ar mai omorî după petrecerile sălbatice din studenție. Că de-aia.

Dar mi-a atras atenția faptul că-mi aud – arar, dar constant – prietenii facând comentarii deranjante la adresa unor semeni care… erau ei înșiși acum niște ani. O tipă care într-o perioadă a fost ultra-fană Pink Floyd… am auzit-o pufnind că nu merge într-un anumit bar pentru că acolo „se dă numai Pink Floyd, de parcă nu au mai auzit și de altceva”. Și mai sunt comentarii lăturalnice, o grămadă chiar: legate de trecutul de punker care „nu m-a învățat nimic”, de iubitul din adolescență care brusc „era un netrebnic”, de lecturile SF care dintr-o dată au devenit „pierdere de timp”… și tot așa. Să nu mai menționăm jocurile de calculator.

Păi s-avem pardon, mie nu-mi place. Iaaa să ne gândim: dacă a) gusturile tale evoluează, și b) tu îmbătrânești… o aritmetică simplă ne arată că peste 5 ani o să ai iarăși alte gusturi, vei fi descoperit alt adevăr, ȘI, uitându-te în urmă, o să-ți acoperi fața cu palma de jenă. Așa cum faci acuma față de gusturile de acum 5 ani. Nu? Păi și nu-i cam păgubos? Nu ți-ai asigurat automat o bătrânețe plină de penibil? Chiar nu ai nici o amintire frumoasă din perioada aia? Nu te-a învățat nimic, nu ți-a adus prieteni buni, nu ți-a arătat lumea, nu te-a construit ca om?

Cum să fii așa de lipsit de respect și de îngăduință față de propria persoană?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s