Am o cunoștință mai veche, cu care am fost prietenă bună o vreme, iar după un anumit punct nu ne-am mai înțeles. Și neînțelesul ăsta s-a adâncit cu anii, fiecare încercare politicoasă [și bine intenționată de ambele părți] de a restabili o oarecare cordialitate a eșuat lamentabil. În cele din urmă am ajuns într-un punct în care [cred eu] nici una din părți nu mai are chef/ motivație să rezolve problema, la urma urmei fiecare din noi trăim bine și fără celălalt, iar dragoste cu de-a sila nu se poate.

[Așa. Poză pentru diversitate vizuală. Hai că are și ceva simbolistică în ea, poate fi chiar prețioasă]

De fapt am multe cunoștințe de felul ăsta, cu care am împărtășit o apropiere pasageră. Și nu mă refer la aceia cu care mi s-au răcit relațiile, ci efectiv la oamenii cu care am avut un moment de rupere clar delimitat în timp și fapte. Cu fiecare dintre ei știu cam de la ce ni s-a tras ruperea. Dar dacă ar fi să ne reunim între 4 ochi să discutăm pe față, sincer, problemele nerezolvate și să încercăm să ne înțelegem… pf, avem o problemă. A trecut mult timp de atunci. Nu mai țin minte exact faptele, nu mai știu exact ce și când s-a întâmplat, n-aș ști exact nici cum să argumentez, nici cum să contraargumentez. Așa că na: ăsta e momentul când cântăresc efortul anvergurii unei asemenea discuții „de rezolvare”, și mă gândesc că eh, și-așa nu mă mai afectează lucrurile din trecut, și oricum e prea greu să fac toate săpăturile… e mai simplu să pun totul la spate și să las resentimentele uitate.

Dar am făcut introducerea asta pentru că de fapt mă minunez retoric de câți oameni există pe lumea asta, care au ajuns la vârsta maturității [ba chiar a bătrâneții], și nu au rezolvat măcar în capul lor neînțelegerile din tinerețe. Dacă eu nu mai țin minte exact chestiile întâmplate acum 5-10 ani, atunci un pensionar si-gur nu ține minte chiar tot ce-a fost acum 10-20-30-40 de ani. Ține minte doar faptul că o persoană anume e antpatică, știe cam de la ce i se trage, dar nu mai știe concret de ce. A rămas blocat în vechea ranchiună, fără să-și pună problema, cinstit, dacă nu cumva s-a mai schimbat ceva între timp. Sau dacă mai are rost toată afacerea. Sau dacă celălalt personaj din schemă a trecut peste problemă. Sau mă rog, orice: numai să fie un upgrade.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s