M-au amuzat mereu amicii care, oriîncotro s-ar transporta, fuga la McDonald’s: prezent peste tot prin lume ca punct de reper pentru turistul care nu se aventurează să încerce bucătăria locală, oferind confortul constanței și garantarea satisfacției. În același timp, același McDonald’s adaptează ușor oferta la specificul locului – oferind pizza în Italia, shaorma în Romania, pui cu curry în India – iar cine cercetează puțin strategiile McDonald’s o să vadă că au experți în gust și papile, care fac în așa fel încât oferta să fie ea modelată local, însă gustul să poarte în continuare aceeași ștampilă inconfundabilă a mărcii.

E, fix așa și cu urma bocancului sovietic. Cum o iei așa ușurel de la sud la nord prin Bulgaria, România, Ucraina și Polonia, nu ai cum să nu simți o oarecare familiaritate: sate prăpădite pe de o parte, orașe cu blocuri comuniste pe de altă parte. Cel mai vizibil și mai evident în Ucraina, cel mai atenuat și mai spălat în Polonia. Cumva și logică dispunerea asta, pentru că polonezii nici nu au fost în URSS, și imediat ce-au prins ocazia s-au lepădat de comunism. Plus că le place să se ia după nemți. În vreme ce Ucraina a fost parte din URSS, cu acte în regulă, iar după prăbușire a rămas săracă și bolnavă, în continuare sub influența rusă. Între astea două extreme ar fi România și Bulgaria, foarte similare – dar parcă-parcă totuși România ceva mai răsărită. Peisajul rural mi s-a părut în Bulgaria ceva mai sărăcuț și mai învechit – dar parcă lipsit de mizeria hâdă care răzbate în unele zone rurale din România. În schimb orașele net mai zdravene.

Iar în rest… blocurile sunt aceleași, gri-ul e același, rondurile, străzile – nu ai ce să faci, nu ai cum să schimbi, totul e la fel. În Stara Zagora, în București, în Brașov, în Sibiu, în Cluj, în Rădăuți, în Cernăuți, în Lviv și în Varșovia. O singură chestie: mare noroc au orașele cu centru istoric vechi, patrimoniu UNESCO. Cum sunt Lviv și Varșovia. Acolo chiar se contrabalansează cât se poate de evident.

 

[Nu știu ce are poza asta că nu o pot încărca până jos – dar asta nu o compromite complet]

Iaca deci cum arată Lviv-ul: în partea de jos a pozei, orașul vechi. Patrimoniu UNESCO [păzea Foarfegraf-ul pentru detalii], arhitectură tipic central-europeană, recondiționată și pusă la punct, centrul e o plăcere. Apoi, de jur-împrejur, cartierele de blocuri. Aceleași dintotdeauna. Iar, ca particularitate pentru Lviv, concentric de jur-împrejur se întinde pădurea – de ai impresia că orașul a fost croit prin pădure, și că toți copacii care au rămas pe post de spații verzi și parcuri sunt încă reminiscențe ale pădurii. De fapt suspectez că așa și este – parcurile alea nu-s nici mici nici tinere, sunt păduri în toată regula.

Dar iaca: taman în ultra-cosmetizata Varșovia, unde am locuit într-un bloc de locuințe nou de la marginea orașului, în stația de autobuz aveam o Alimentara de-aia de pe vremuri, netransformată, neschimbată. În aceeași Varșovie am mâncat la un fel de cantină de stat, cu prețuri derizorii, public pestriț, mâncare delicioasă – reminiscență de pe vremuri, bun loc pentru un film de Mungiu. Pe o stradă mai sovietică decât Frankfurter Allee din Berlinul de Est, de mă așteptam să văd firma Romarta la tot pasul. Deci nimic îndepărtat de cartierele rezidențiale din Brașov, Sibiu sau Cluj – care au și ele același centru vechi frumos, dar în rest tot priveliștea familiară a blocului comunist.

Singura diferențiere o face gradul actual de îngrijire: în România e clar că nu se ocupă nimeni de fațăzile blocurilor, și prin urmare orașul arată în consecință cam distrus. Și, prin relație perfect bijectivă, acolo unde ai clădiri neîngrijite + iluminat prost, acolo ai imediat și un sentiment de nesiguranță. Mă gândesc la Suceava – unul din orașele cele mai urâte pe care le știu – cu autogara ei odioasă, plină de cerșetori știrbi, țărani cu papornițe, țigani, câini si noroi, inspirându-mi dubioșenie, și mai ales activându-mi instinctul de a-mi ține poșeta strâns lângă mine. Prin contrast, Lviv. Ei bine, primul contact cu Lviv-ul a fost destul de extrem: am ajuns noaptea pe la 2.30 în gară, am băut o cafea, și am luat-o pe jos căutând hostelul [pentru care nu aveam nici rezervare, nici descrierea drumului completă]. Asta având în vedere și clișeul conform căruia Ucraina e în general nerecomandată noaptea. Și totuși… nu numai neamenințător, dar chiar plăcut și primitor. Nu mai zic de gară, care ea însăși e un palat.

 

 

[Fără îndoială una dintre cele mai frumoase și mai îngrijite gări văzute vreodată. La concurență cu aia din Cernăuți]

Sigur, episodul est-european al voiajului mai are multe fragmente, din el mai derivă niște alte, multe observații și întrebări – dar alea cu altă ocazie.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s