Am mai pomenit p-aicea, ocazional și fragmentat, că am o problemă cu politologii și cu modul lor de a pune problema. Nu-i nimic, scuza mea pentru când mă repet e că despic firul în patru, ca să ofer mai multe fațete ale aceleiași probleme.

Din experiența celor care mi-au trecut prin fața ochilor până acuma… cred că doar cei de vârf, cei extraordinar de inteligenți și de bine pregătiți, sunt într-adevăr de luat în seamă. Ba chiar, aș zice, e o plăcere să-i cunoști, să lucrezi cu ei, să te conversezi cu ei. În rest, tot ce e sub „extraordinar de bun” aduce numai dureri de cap. Adică majoritatea covârșitoare a mediocrității. Încă ceva (fisă picată acuma, proaspătă și caldă): îmi dau seama că cei super-extraordinari pe care îi am în cap sunt, în același timp, și lipsiți de aroganța ego-ului supradimensionat. Sau cel puțin nu la vedere. Ăsta e un subiect de chibzuit și pe mai încolo – deocamdată însă ne concentrăm pe politologi, și observăm că aceia care sunt mânați de orgolii personale, ăia sunt cei mai ai dracului. Mai ales că-s și mediocri ca pregătire, ca experiență și ca inteligență.

Mare parte din acești închipuiți (repet: vorbesc despre cei care mi-au trecut prin fața ochilor) sunt de-o seamă cu mine, ceea ce înseamnă automat că sunt studenți pe la vreun master, sau de-acuma doctoranzi. Dacă sunt studenți, atunci sunt de obicei susținuți financiar de părinți, sau de ajutor social studențesc, sau de vreo bursă. Dacă sunt doctoranzi – bravo lor, au o viață asigurată pe 3-4 ani, cu salariu super decent. Ceea ce au însă toți în comun este faptul că nu au muncit nici o zi în viața lor în economia reală, cum ar veni. Adică nu într-o firmă, nu sub presiune, nu acolo unde se întâmplă chestiile. Demult tare ziceam pe-aicea că ar trebui ca armata să fie înlocuită cu un stagiu de muncă la corporație. Nu mi s-a schimbat între timp optica, în continuare cred că lumea ar fi un loc mult mai bun dacă toți copchiii ăștia răsfățați ar primi câte un șut în cur. Metaforic vorbind, desigur.

Pentru că toate-s bune și frumoase până în momentul când… politologul cocoloșit începe să emită păreri. Că lui așa i se pare, și el zice că așa trebuie să meargă lucrurile. Habar nu are ce presupun, în concret, măsurile pe care le propune – însă el are idei. Habar nu are nici de tehnologie, nici de management, nici de mersul trebilor în lume în general – dar lui i se pare legitim să ia poziții care afectează chestiile despre care nu are nici cea mai vagă idee. Că a citit el ceva legi și reglementări, și, chiar dacă în mod normal din A reiese B, stai să vezi că din punct de vedere semantic și semiotic mai poate să reiasă și C. De ce nu vor „ăștia”, firmele, să aplice „C”, m? Capitaliștii dreacu’!

Ce mi se pare cu adevărat trist din toată povestea asta e că ăștia sunt oamenii care fac legi. Oamenii care consiliază demnitari. Na, oameni care conduc în democrație. Și cu cât au orgoliul mai mare, cu atât li se va părea că ideile lor sunt mai vizionare și mai importante.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s