Descrierea contextului:

Aici în Berlin exista la un moment dat un aeroport vechi de când… zborul cu avionul. Care aeroport (Tempelhof) a funcționat bine-mersi până în 2008 când, în cele din urmă, a fost închis – în principal pentru că era într-o zonă rezidențială. Din 2008 până prin primăvara lui 2010 s-a debarasat/ sanitarizat/ rearanjat zona, după care tot terenul a fost dat în folosință direct populației orașului, drept parc/ maidan. Deci practic o ditamai toloacă (vizibilă și din satelit), din care au mai rămas doar pistele și centura – acum loc de plimbat, de alergat, de mers cu bicicleta, cu rolele, cu skateboard-ul, cu câinele, cu grătarul, cu mingea, cu zmeul, cu cărticica, sau cu ce-o mai fi. Uneori și cu festivalul. E foarte vast, și foarte îndrăgit.

Ei bine, tocmai imensitatea locului le sare în ochi unora mai întreprinzători: măi, maidanul ăsta e enorm; dacă tai 10% din el nici nu se cunoaște – în schimb pe acel 10% se poate construi aproape un cartier! Care ar aduce niște venituri fabuloase, dat fiind că zona rezidențială dimprejur e una dintre cele mai vânate. De fapt nici 20% nu s-ar cunoaște cine știe ce, și la urma urmei nici 50%. Ce mare chestie?

Iar de aici nu e greu de ghicit că s-au sesizat în primul rând legiunile demonstranților anti-orice (am mai zis că-i plin de ei prin părțile astea), dar și oamenii de bine, care se bucură de beneficiile maidanului, și nu vor să le piardă. Sincer? Îmi place mult locul, și dacă nu ar fi așa de vast nu ar mai avea nici un farmec. Pe de altă parte, un 10% acolo,  luat în scopuri imobiliare… nu m-ar deranja musai. Numai că de obicei în situații de-astea se aplică metoda pașilor mărunți: cerem și primim 10%, dup-aia demonstrăm că mai avem nevoie de musai încă 5%, după care mai venim cu un proiect absolut halucinant pentru care mai primim un 7%… și tot așa. Deci mai bine nu din start și gata.

O panorama mai veche a maidanului, de prin martie

Dar iată că am scris deja 3 paragrafe de introducere și nu am atins încă subiectul. Deci. Se făcea că mă aflam pe respectiva tarla în prima zi de vară a anului curent. Și, ca mine, încă vreun milion de cetățeni. Ei, și nu se putea ca, în contextul ăsta, să nu se activeze fix legiunile de activiști de care pomeneam mai sus: s-au prezentat și ei pe teren, au mărșăluit zbierând în portavoce, au împărțit fluturași informativi, tot tacâmul. Fără să fie deranjanți, ba chiar simpatici, și chiar cu bun simț și informativi – toată stima. De ce să nu recunosc?: dacă nu erau ei, nu aș fi știut prea multe detalii nici acuma.

Ei, și din când în când mai treceau câte doi-trei printre oameni și întrebau, foarte politicos, dacă am aflat despre ce e vorba, ce părere avem, etc. Lângă grupul meu era așezat un grup de turci – flăcăi tineri, toți pe la un 22-25 de ani. Genul care se bagă în seamă ca să fie luați în seamă. Nu s-au băgat în vorbă cu activiștii, dar s-au arătat doritori să fie luați la întrebări, și în cele din urmă au fost băgați în seamă. Și, când au intrat în centrul atenției, au început: că da, păi sigur, nu-i bine, cum să fie bine?, că nouă ne place așa, de ce să distrugem?, Unul din spate a strigat repede că asta afectează multiculturalitatea… etc. Adică FIX șabloanele care dau bine, chit că își au locul acolo sau nu. Cum a fost faza cu multiculturalitatea – de unde și până unde? A, da, după ce ai slobozit porumbelul poți să-l justifici imediat cu ceva proptele improvizate spontan, „ce?, nu ai multiculturalitate când oferi ocazia să stea, pe același maidan, toate națiile conviețuitoare în Berlin?” – ba da, nah… , ce poți să răspunzi? Deși argumentul e foarte viclean, și necesită multă îndemânare în a fi demolat. Ceea ce, în mod normal, e un efort prea mare ca să merite. Așa că o declarație de genul ăsta trece fără comentarii. Ba chiar, fiind pe placul celor care au pus întrebarea, ajunge și în față – ca dovadă că, după discuția cu băieții, cei 2 activiști s-au întors cu încă un coleg cameraman care documenta activitatea, și i-au tras pe toți în film. Băieții, știind care e prețul apariției pe sticlă, au băgat din nou aceleași șabloane: cu aceleași cuvinte și cu aceleași formulări.

Și na: nu avea cum să nu-mi sară în ochi treaba asta – respectiv, să mă zgârie pe urechi. Mai ales că știu genul de oameni, i-am mai întâlnit. Cu cât mai la Est, cu atât mai mulți. O chestie de educație, nu ai ce să-i faci. De fapt da, ai avea – teoretic: la școală de exemplu, în momentul când unul își încearcă pentru prima oară norocul cu metoda asta, profesorul să i-o taie scurt. Sau părinții, acasă. Sau oricine. Doar că asta cere efort și voință din partea adulților, respectiv prezență de spirit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s