Sportul ca……..?

Țin minte că anul trecut, în Belarus, mi-a atras atenția remarca unui coleg cu care venisem dinspre Germania: tot stând de vorbă și cunoscând localnici, tipul observase că nimeni nu era interesat de sport. Că na, se știe cum e: la început faci cunoștință cu oamenii, cauți puncte comune, interese comune, ajungi la hobby-uri. Și, tipul de care ziceam, el însuși ocupat până peste cap cu înot, escaladă, mers pe munte, mountain bike, skateboard și alte diverse de-astea – era pus pe gânduri de faptul că „băi, pe-aicea nimeni nu-i cu sportul!”. Și am mai întâlnit între timp vreo 2 indivizi cu aceeași optică. Ciudat, amân-toți nemți.

Iar de-aici mi s-a dezvoltat o teorie. Și anume că sportul devine parte din viața de zi cu zi (deci nu numai ora de educație fizică la școală sau fotbalul pe maidan după grătarul de 1 mai) doar în 2 condiții:

a) Prin educație

b) Prin imitație

a)

Prin educație se întâmplă atunci când părinții, mediul, societatea din jur au la rândul lor preocupări sportive. Asta cumulându-se cu momentul când pentru ele există mijloace (timp, bani) și condiții (parcuri, săli). Dacă tata, mama, colegii și vecinii se ocupă cu sportul, copilul așa crește și așa se învață. Iar pentru ca aceste mijloace și condiții să existe în primul rând, e nevoie că orânduirea socială să fie prielnică – oamenii să aibă joburi nestresante (să aibă timp și de sport), să aibă banii necesari pentru diverse echipamente (și să nu li se pară risipă de bani o pereche de mănuși pt bicicletă). Mergând un pas înainte, se poate generaliza fără probleme: oamenii au preocupări sportive (active) atunci când nu au alte griji pe cap. Adică, spus mai științific, atunci când nevoile de bază sunt bine acoperite – ba chiar de pe primele 2 niveluri. Să aibă ce mânca, să nu aibă grija zilei de mâine, să nu fie nevoiți să economisească, să nu le fie frică să se îmbolnăvească, să … etc

b)

Prin imitație se întâmplă – deși nu mai trebuie să o spun – atunci când oamenii încep să meargă la sală pentru că e de bonton. Că au văzut ei la alții. Sau au auzit la televizor că e bine. Sau vor să slăbească sau vor să facă mușchi. Sau ceva pe-acolo – în niciun caz din mare pasiune. Sigur, unii se apucă de sport dintr-o toană, dar pe parcurs dau de gust și încep să fie pasionați. Ăia se mută încet-încet în prima categorie – cel puțin formal.

Ei, nu cred că în punctul ăsta mai e musai să dezvolt o analiză asupra situației preocupărilor sportive în Belarus, în România – sau în general în Europa de Est. Sau, dimpotrivă, în cea de Vest.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s