Sau „Mărirea și decăderea modei verzi”.

Când am ajuns pentru prima oară aici în Berlin, societatea era în plin avânt ecologist: toți cumpărau numai mâncare bio în pungi eco, toți comandau numai curent electric de proveniență regenerabilă, se deschideau supermarketuri peste supermarketuri bio, haine din bumbac organic – ce să mai? O opinteală generală către mai-binele verde al planetei. La care opinteală fiecare contribuia după cum îl tăia capul – de la mâncat vegetarian la separat gunoaiele, de la folosit motoare de căutare verzi (!) la folosit produse bancare verzi (!). Păsărele multe, fără discuție.

Ei bine, tot entuziasmul ăsta avea și o puternică latură de trend, de modă, de chic. În anumite cercuri nu erai bine văzut dacă scoteai o cremă de mâini obișnuită, sau dacă nu mergeai la cine știe ce demonstrație ecologistă. Dar, ca orice modă, a trecut și ea, și apele s-au calmat între timp. Sigur, reflexul separării gunoaielor dăinuie, cei care s-au mutat la provideri de curent verzi au rămas la curentul verde… în general tot ce avea sens și aducea o îmbunătățire reală a rămas în picioare. În schimb lumea a revenit pe nesimțite la călătoria cu avionul în locul trenului, iar tipărirea documentelor se face din nou pe hârtie albă, de primă mână.

Iar la schimb au început să pice baloanele umflate artificial. Una dintre cele mai vizibile treburi (pentru oricine) este problema cosmeticelor bio. Nu cremele, ci produsele de machiaj. Pentru că – ce să vezi? – o fi el fardul de la Alverde cică bio, dar dacă se întinde… apăi la revedere, revin cu arme și bagaje la marca mea de dinainte, chiar dacă e una crunt ne-bio. Prin urmare rujurile, ojele, dermatografele „verzi” au început să se prăfuiască prin rafturi, iar în cele din urmă au început să fie oferite cadou la pachet cu diverse deodorante, tampoane și săpunuri. Asta e, viața-i grea.

O treabă mai puțin vizibilă – dar care clatină puțin planeta celor implicați – este situația economică foarte grea a producătorilor europeni de tehnologie pentru energie verde. Mă refer în primul rând la răsunătorul faliment al lui Solon, producătorul neamț de fotovoltaice. După ce a primit subvenții pompate în c*r ani de-a rândul de la stat, după ce a trecut cu fluierând, ca nimeni altul, peste anii de criză – după ce, în fine, a profitat de trendul eco, de pe urma căruia s-a ales cu poziție super-fruntașă pe bursă… iaca a picat. Cum „de ce?”!? Păi China. Că ideea cu fotovoltaicele e bună și a prins – mai ales că e încurajată și proptită din toate părțile aici în Germania – dar panourile de pus pe casă aparent nu-s mașini, să nu fie chinezii în stare să le facă la fel de bine ca nemții. Așa că omul de rând se va decide numai în funcție de preț, și-și va pune pe casă ce-i convine mai bine la buzunar. Na, păcat. Ideea și produsul final au fost bune – politica de prețuri (la curent), implementarea și subvenționarea s-au aplicat exemplar, toată populația e convinsă de beneficii (reale, fără discuții), se construiește și se montează în continuare cu la fel de multă râvnă – dar ce folos că toată creșterea bulei producătorilor autohtoni de tehnologie verde s-ar putea dovedi a fi o forțare a firescului.

Iar asta n-are nici o treabă cu conceptul de sustenabilitate, care ar trebui să meargă mână în mână cu valul ecologist.
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s