Când am aflat că una din colege e din Bosnia, automat am avut reacția aia pe care nu vroiam să o am: „ioi săraca!”. Că stereotipul e acolo: război. Și culmea e că până săptămâna trecută nici nu ar fi fost așa de puternic clișeul ăsta în capul meu. Atâta doar că săptămâna trecută mi-a atras atenția evenimentul artistic cu scaunele. Mi s-a părut deosebit de puternică ideea, pozele m-au impresionat foarte tare. Drept pentru care am citit mai mult despre Sarajevo-ul de astăzi, și mai ales despre ce a fost acum 20 de ani. Și mi-am dat seama, încă o dată, cât de multe chestii nu știam. Că vorba aia: suntem toți într-o ogradă, nu-i ca și cum am vorbi despre un război din Etiopia. Și uite-așa erau încă proaspete în cap cele citite.

Pentru cine nu știe despre ce scaune vorbesc: iată despre ce e vorba. Pozele mai ales mi se par relevante. Iar pentru lecturi suplimentare, iată un blog de pe lângă NY Times, și mai ales niște păreri mereu competente a la The Economist.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s