Despre frică și oportunism

Pe asta ar trebui de fapt să o fac postare de weekend, că vine cu mult material de citit și de privit la pachet – dar eh: cui i se deșteaptă interesul n-are decât să pună bookmark și să reia activitatea în timpul liber.

Ziceam la un moment dat că țin în draft de multă vreme un articol despre Khodorkovsky. Mă rog, nu despre, că despre e documentarul – ci niște observații dincolo de toată povestea. Dar mai întâi puțină introducere. Pe scurt, domnul Khodorkovsky a fost un oligarh rus, care a prosperat în anii ’90, iar în 2004 a ajuns să fie cel mai bogat om din Rusia. La un moment dat l-a pus dracu să-l supere pe Putin, care a a bătut din palme și l-a expediat în Siberia pe 5 ani [în primă fază]. Wikipedia știe mai multe despre tip – în tot cazul un personaj foarte interesant. Evenimentele din jurul lui au avut destul răsunet pe plan internațional, așa că nu era decât o chestiune de timp până apare un documentar care să lămurească situația. Cum ar fi ăsta de față, din 2011: foarte bun documentar, de toată lauda. Cine are timp și chef nu are decât să-l împrumute de pe net, se găsește fără probleme. Iaca trailerul:

Nu e locul să dezvoltăm povestea despre tip sau despre film, că nu despre asta m-am pornit să scriu. În schimb mi se pare ăsta un extraordinar material didactic pentru 2 observații:

1) Frica.

De la căldurică e ușor pentru europeni să chibițeze despre „corupția din Rusia”, „oligarhia și dictatura”, „societatea civilă amorțită”, etc. Ahem. Cine știe pe ce lume trăiește – ba mai mult, în România e bine și să știi de unde te-ai pornit acu 23 ani – își dă seama că o mafie instituționalizată este, pe cât de bombastic sună expresia, pe atât de invincibilă. Mai ales pentru că nu există compromisul celei de-a 3-a căi: nu există că „Nu mă bag, nu mă amestec, deci n-o să mă afecteze”. Represaliile vin și chiar dacă nu te arăți pe față împotriva sistemului: ori dai șpaga/ taxa de protecție/ favorurile acolo unde trebuie, ori… roagă-te să știi într-adevăr ce faci. În documentarul de față m-a impresionat foarte tare un tip: am mai văzut reportaje/ documentare cu oameni care se supuneau mafiei pentru că se temeau pentru afacerea lor, sau se temeau de șicane, sau se temeau să li se ia anumite privilegii [dobândite cu muncă și răbdare]; sau, în fine, se temeau să nu fie afectați prietenii și familia. În schimb nu am văzut încă niciodată oameni care să spună așa de clar și de sec că în joc e viața lor. Sec, în sensul că „sunt deja sub observație, dacă nu fac asta, nu mai apuc a doua zi”. Probabil că asta e și ceea ce fascinează așa de tare pe vesticii care se interesează de Rusia și de societatea de acolo: înțelegerea genului ăsta de putere în stare pură, în care fiecare categorie are foarte clar deasupra sa o altă categorie care o asuprește – iar dedesubt încă o altă pătură, pe care aplică ce-a învățat. Iar în vârf, ce să vezi?, cei 146% care coordonează totul după bunul plac. Iar frica de moarte e doar o unealtă folosită la ordinea zilei, fără perdea.

2) Oportunismul.

O treabă destul de dată dracului: azi suntem parteneri de afaceri, mâine mă torni la KGB, poimâine iarăși jucăm golf împreună, răspoimâine licitezi împotriva mea la o privatizare. O desfășurare normală a vieții politico-economice în Est, o încălcare grobiană a unei legi nescrise în Vest. Nu suntem naivi să credem că șefii marilor companii importante se ghidează după cine știe ce principii de etică și morală, fie în Est sau în Vest – șeful de la OMV nu cred că e musai mai moral decât șeful Gazprom, după cum nici șeful Aeroflot nu e musai mai corupt decât șeful Lufthansa. Nu. Dar, pe de altă parte, iaca: prim-miniștri demisionează atunci când apare suspiciunea de corupție asupra lor [Norvegia, 2008]; președinți demisionează atunci când sunt implicați în scandaluri de corupție [Germania, 2012], și așa mai departe. Indiferent cât de „grupa mică”par aceste mari scandaluri de corupție pentru europenii mai din Est. N-aș ști să definesc această „versatilitate” altfel decât ca pe o formă de oportunism: fac ceea ce îmi aduce un folos acum, și încă un folos palpabil. Nu vreun folos abstract de ființă superioară, cu principii sau alte marafeturi.

3) Reuniunea mulțimilor

Nu prea mi-e clar cum merg astea două mână în mână. Adică văd cum frica de tipul celei descrise mai sus coexistă cu oportunismul de tipul celui descris mai sus. Surprinzător, nu le văd să apară una fără alta – mă limitez strict la spațiul ex-soviectic. Mai mult, le văd coexistând mereu în proporții egale: pe măsură ce glisăm pe hartă mai spre vest, cum se diminuează una, automat scade și cealaltă. Așa că sunt îndreptățită să-mi pun întrebarea dacă nu cumva s-or determina una pe cealaltă. Asta cu toate că, la nivel de bun-simț, nu ar avea nici o legătură. Și totuși.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s