O situație specială a învățatului prost e atunci când regula zice clar că „în caz de A faceți B”, iar tu, la primul contact cu A, faci din neștiință ce te taie capul, și anume X. Și, culmea, iese bine.

Orice terapeut/ medic/ om cu capul pe umeri o să te sfătuiască de bine: când faci ceva activitate fizică și începe să te doară ceva… stop imediat. Cu atât mai mult dacă durerea survine după o greșeală – gen lovitură, călcat strâmb, suprasolicitat un loc, etc. Io, când aveam vreo 8-9 anișori, doream cizme cu toc. Mama nici să n-audă, dar în cele din urmă am prins niște cizme cu oareșce platformă ușor mai ridicată în spate, deci se punea drept toc. Cu care, miracol, am început să calc strâmb suspect de adesea. Numai eu eram singura care nu sesiza legătura. În fine. Și o dată mi-a fost dat să merg pe un polei ud, pe care iarăși am călcat prost, și, ce să vezi?, a început să mă doară tare de tot glezna. Da’ rău de tot, de mi-au dat lacrimile. Și dup-aia cu greu mai puteam călca pe dreptul. Asta se întâmpla într-o pauză la școală. Am zis că trece, am stat cuminte la ore – când piciorul, nesolicitat, nu zicea nimica – apoi în pauze îmi dădeau din nou lacrimile când puneam piciorul în pământ, dar după câteva minute de chin era mai bine. La câte julituri/ vânătăi/ căzături urâte avusesem la viața mea… aia părea că va trece de la sine în maxim 2 zile. După școală m-am dus la bunici că trebuia să iau nuștiuce, după care aveam ora de dansuri – vorba vine „ora”, că ținea minim 2. Am țopăit și m-am învârtit la ora de dansuri [populare, carevasăzică] de nu mai știam cum mă cheamă. Încălzit, piciorul funcționa in parametri, nu durea nimic, totul era ok. Abia apoi am mers, în cele din urmă, acasă – evident pe jos. M-am descălțat – o tu doamne!, ce umflată e glezna! Și cam fierbinte! O fi ceva grav?

Evident, a intrat mama urgent pe fir, s-a organizat o baie fierbinte, și s-a profitat de neștiința copilului naiv: stai numa’ oleacă să-ți masez glezna – și crâc!, mi-a resucit-o la loc. A durut ca dracu’ vreo 14 secunde și a luat sfârșit. Dar ideea poveștii e alta: datorită efortului la care mi-am supus glezna, țesuturile nu erau nici crispate nici blocate, zona era încălzită, iar relaxarea ulterioară din cadă a venit la fix în pregătirea „reparației”. Zic asta pentru că, prin comparație, ăla a fost primul și cel mai bun caz de entorsă de care am avut parte. Am mai avut dup-aia încă vreo 3-4, dar în cazurile următoare deja eram pusă în gardă „NU solicita glezna după accident!!”, „Ține glezna stâns în fașă, NU pune piciorul în pământ!”, „Fă exerciții NUMAI progresiv, în pat, de câteva ori pe zi – iar dacă nu poți să rotești piciorul fără durere după vreo săptămână, MUSAI la spital!”. Pe de altă parte, știam și ce înseamnă „Stai relaxată numa’ oleacă, să-ți masez glezna”. Prin urmare, în nici unul din cazurile ulterioare nu a mai trecut la fel de repede și de fără urmări.

Deși, zic sus și tare încă și acuma: dacă cineva de lângă mine calcă strâmb, clar l-aș obliga să tragă pe dreapta, să nu care-cumva să solicite glezna, să facă exerciții progresiv și să țină fașa mereu strâns legată. Clar. Pentru că, nu-i așa?, n-ai de unde să știi în ce poziție precară s-a blocat osul, doamne-ferește ce poate plesni dacă miști pe-acolo! Și cred sincer asta, fără sarcasm. Pentru mine personal însă… mi-aș rezerva dreptul de a judeca și singură cam cât de gravă e situația, și probabil că aș scrâșni o țâră din dinți numai pentru ca să-mi țin propriile lucruri în ordine.

Iar ăsta e doar un exemplu. De chestii pe care, la prima încercare, le-am făcut cum m-a tăiat capul. Care tăiere a capului s-a dovedit a nu avea nici o legătură cu regulile, însă s-a brodit bine. Și-mi dau seama că, înaintând în vârstă și în experiență, încep să cunosc din ce în ce mai multe reguli. Și dau sfaturi în funcție de ele🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s