Probabil că mă încadrez în media statistică a consumului de filme cu polițiști și infractori, adică nici prea-prea nici foarte-foarte. Drept pentru care a fost nevoie de o creștere semnificativă a ratei de intake, [adică un serial urmărit pe bandă rulantă] ca să remarc niște chestii specifice genului.

Avem deci situația-clișeu: băieții buni se întâlnesc cu băieții răi pentru o confruntare. În spatele unor hale părăsite, într-un colț de port nefrecventat, într-o parcare noaptea – na, locurile obișnuite. Chiar dacă pare un loc neutru, e de fapt teritoriul băieților răi. Unde băietii buni se duc știind ce-i paște, dar în același timp motivați solid de conștiința dreptății. Clasic, no. Și, cum ziceam, în parcarea aia vin cele două găști, opresc mașinile, cei doi lideri se dau jos, fac câțiva pași unul spre celălalt, iar în urma băiatului rău se postează negreșit câteva gorile cu armele încărcate [la băiatul bun gorilele sunt opționale]. Iar când se împute treaba și situația escaladează… mă, nu știu cum se face că bodyguarzii ăia răi știu exact ce vrea șeful lor de la ei, știu exact momentul când șeful a ajuns la capătul răbdărilor și vrea să-l vadă pe ălalalt mort. Sau schingiuit. Sau legat fedeleș. Sau trimis acasă. Câteodată șeful nici măcar nu trebuie să le arunce vreo privire semnificativă, să se prindă și telespectatorul că le transmite „și acuma faceți cum v-am învățat”. Nu. În multe filme vine pur și simplu de la sine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s