Da, ăla la care mă tot refeream aici și aici.

De când știința în lume nu mai e una singură, filozofia, cea care le cuprinde pe toate, de la matematică la sciologie, ca în vremurile vechilor greci… well, omenește nu mai e posibil să știm tot. De fapt, ramurile care au luat-o fiecare în direcția ei au evoluat și ele la rândul lor în așa hal încât au sub-ramurile lor. S-ar putea să-ți ia vreo 30 de ani de specializare ca să poți spune că știi într-adevăr ce se întâmplă pe o sub-sub-sub-ramură a vreunei științe.

No, și oamenii au în viață o ocupație [un serviciu chiar], în domeniul în care au ei cele mai multe cunoștințe. Dintre toate chestiile din lume, mecanicul se pricepe cel mai bine la mașini, că de-aia e mecanic; popa la cele sfinte, că de-aia e popă; bancherul la făcut bani, că de-aia e bancher; și așa mai departe. Hai să nu ne împiedicăm de observații cu „știu un doctor care se pricepe mai bine la politică decât la medicină” – că sunt irelevante aici. Fiecare om are un domeniu în care se pricepe cel mai bine, si de regulă priceperea aia vine din pregătirea specializată pe care a urmat-o – de unde și tendința de a-și găsi un serviciu în domeniul în care a făcut o pregătire.

Pe lângă expertiza numărul 1, aia oficială, pe care o deține orice individ, fie el croitor sau fizician – mai există și „garnitura”. Adică niște domenii secundare pentru el [că are deja un Nr. 1] dar în care se pricepe tot destul de bine. Un administrator care în timpul liber scrie poezii, un informatician care în timpul liber gătește, și așa mai departe. Un filolog poate să se priceapă și la reparat radiouri, și la fotbal, și la organizat nunți. Dar asta nu înseamnă că știința lui în materie de radiouri e la fel de fundamentată ca aceea a unui inginer electronist. [Și hai să nu ne cramponăm nici aici de observații cum că teoretic ar fi posibil]

Eh, n-am descoperit eu nici acuma gaura din covrig, diferența dintre „profesionist” și „amator” e cât se poate de clară. Dar am făcut așa o introducere pentru că vroiam să aduc povestea asta în ograda psihologiei: un om fără studii în domeniu, dar care este totuși preocupat de asta, își trage cea mai mare parte a științei din observații personale, și în cazurile fericite eventual încă din 2-3 cărți. Unui amator s-ar putea să-i ia o viață întreagă de observații și de fise picate, și să nu ajungă la aceeași cunoaștere pe care o putea dobândi în urma a 3-4 ani de facultate de psihologie. Că na, acolo ar fi cules direct roadele a câteva generații de creiere – pe când așa, e nevoit să inventeze singur roata. De-aia un amator poate să ajungă numai până la un anumit plafon al cunoașterii într-un domeniu – dincolo de el, dacă mai vrea să progreseze, e nevoie de studii de specialitate.

Și tocmai de-asta exemplul lui D. H. Lawrence ăsta e așa relevant: chiar dacă toată psihologia umană servită în „Lady Chatterley” este cumva de la sine înțeleasă pentru orice om de bun simț, și toate explicațiile alea l-ar face să pufnească pe orice student în anul I la psihologie – ce e valoros aici e faptul că toată construcția vine de la un om care e amator în domeniu, și care n-a făcut decât să umble prin viață cu ochii deschiși.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s