Rămânând totuși foarte impresionată de puterile* lui D. H. Lawrence atunci când vine vorba de scormonit gândurile oamenilor, nu mă pot abține să nu revin puțin la „Lady Chatterley” [despre care am povestit aici] ca să supun atenției o observație.

Observația intervine în momentul în care unul dintre personaje primește o veste care-l tulbură [îl anunță nevasta că-l părăsește, iar asta e cu totul irelevant aici]. Și când primește vestea, el de fapt în sinea sa o aștepta de multă vreme, dar niciodată nu a vrut s-o recunoască față de sine însuși.

Autorul face diferența foarte elegant între ceea ce admitem că știm, și ceea ce alungăm într-un colț al minții și ne prefacem că nu vedem. Cea de-a doua categorie se recunoaște ușor după senzația de „cumva parcă mă așteptam la asta” după ce inevitabilul se întâmplă. Mai mult: în continuare, tipul mai observă și consecințele directe ale acestei împărțiri.

Iată și o încercare de traducere a punctului de vedere:

„Însă așa suntem noi. Cu toată puterea voinței separăm ceea ce cunoaștem intuitiv de ceea ce ne permitem să conștientizăm. Iar asta ne transpune într-o stare de frică și de anxietate, care face lovitura, atunci când ea chiar vine, de zece ori mai puternică.”

*Nu am uitat că pe tema asta mai am ceva de zis. Urmează.

Un gând despre “Reluare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s