De D. H. Lawrence.

Ce să zic? Am luat-o pentru că pe undeva țineam minte că auzisem de ea. Nu mai știam [și nici acum nu știu] în ce context oi fi auzit, dar rămăsesem cu impresia că e o carte de referință [măcar pe un oarecare segment de literatură], și care merită citită. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce o fi vorba în ea.

De întâmplat se întâmplă așa:

În Anglia de după Primul Război Mondial societatea e în plin clocot al schimbării, e vremea când ultimele rămășițe ale vechii nobilimi apun, în vreme ce pătura muncitoare se împânzește peste tot datorită expansiunii minelor și a despăduririlor. Avem un orășel lângă care ultimii descendenți ai unei familii nobiliare își au domeniul și reședința – ei încă păstrează vechile tradiții și ținute, în vreme ce orășenii deja uită de respectul pentru nobili, nu le mai pasă de ei. Cuplul de viță nobilă: el, rănit în război de tânăr, paralizat de la brâu în jos înainte de a apuca să-i ofere un copil soției – ea, dărâmată, deprimată, copleșită de nimicnicia și lipsa de sens a vieții pe care o duce, se ofilește sfâșiată între lumea exterioară în care nu se mai regăsește și căsnicia ei care nu-i aduce nicio bucurie. Evident, apare după o vreme El-ul, amantul, bărbatul vieții ei, cel care reușește să trezească în ea pasiunile pe care nu a mai fost în stare să le trezească nimeni altcineva.

Deci telenovelă.

Am uitat să menționez: are scene fierbinți o grămadă.

Deci telenovelă de-a binelea, așa că ceea ce se întâmplă e irelevant.

Ce e absolut extraordinar la cartea asta e ascuțimea spiritului de observație al autorului. De observație în sentimentele, dorințele, trăirile și nevoile omului. Fiecare personaj e diferit de celelalte, și e conturat așa de bine, încât îți vine să te întrebi cum e posibil ca un om să cunoască atâtea feluri de oameni în așa o profunzime**. Ce mai e remarcabil este modul în care autorul [bărbat deci] e în stare să redea tot felul de trăiri care nu îi sunt proprii, spre exemplu episodul când Lady Chatterley simte că a rămas însărcinată. Impresionant, fain, bravo lui. Și ar mai fi de brodat pe tema asta, de a lăuda perspicacitatea lui D. H. Lawrence, însă nu ăsta e scopul acestei postări.

Este evident de ce cartea asta are un public preponderent feminin, că na: e în aceeași oală cu Jane Austen. Unde s-a mai văzut telenovelă de succes fără suferințe sfâșietoare? Publicul masculin probabil că nu se apropie de cartea asta decât dacă e lectură obligatorie la școală – ceea ce sunt destul de sigură că e, cel puțin în Marea Britanie. Păcat. E genul de carte folositoare oricui e dispus să-și dezactiveze pentru o vreme aversiunea față de lucruri siropoase și lacrimogene. Cine nu urmărește neapărat intriga cărții, însă e atent la ce spune autorul, SI-GUR găsește în toată cartea măcar o chestie care să-l pună pe gânduri.

Și na. Dacă cititorul se lasă totuși dus de farmecul desuet al poveștii, are toate șansele să se trezească că trebuia să coboare din tramvai încă de acum 4 stații.

* Nu o să dau citate pentru că mi-e lene să traduc. Sper ca recenziile mele să fie suficient de convingătoare și fără ele.

** Despre gradul de profunzime întâlnit aici o să îmi dau cu părerea cu altă ocazie, pentru că este material de comentat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s