De ceva vreme mi se învârte pe lângă cap o idee, şi abia azi am prins-o.

Devenise din ce în ce mai suspect faptul că aveam extrem de puţin habar de istoria zidului Berlinului. Mai demult, într-un grup mai internaţional, cineva a făcut o referire la relativ recentul război civil din Spania, iar din grup toată lumea a luat remarca drept ceva la ordinea zilei; eu am constatat că eram singura care habar nu avea despre ce era vorba. Azi am citit un articol pe tema relaţiilor germano-francezo-britanice, şi în articol se fac nişte referiri la chestii din istoria recentă a celor 3 ţări; din modul cum sunt amintite chestiile alea poţi să deduci că e vorba de evenimente importante, pe care toată lumea le ştie; eu, însă, n-aveam nici cea mai vagă idee.
Bă nene: cu ce ne-au împuiat capetele profesorii de istorie de la şcoală? Eu nu-mi mai pot aminti… Dintr-a 4-a până într-a 12-a am păpat istorie 2h/ săptămână; dintre ăştia 9 ani, 3 au fost de istoria românilor, 2 de istorie antică. Rămân 4 ani în care am făcut istoria lumii şi a Europei – şi iaca habar nu aveam de cele mai elementare lucruri care s-au întâmplat în jurul nostru. Asta în vreme ce nemţii şi francezii întâlniţi în drum ştiu câte ceva despre noi, mai multe decât m-aş fi aşteptat.  Bine că pe noi ne-au ţinut în poveştile cavalereşti cu Napoleon & Co.

Şi stai că nu am terminat: istoria Românilor, aia din manuale, se ştie că e un basm. Dar e într-atâta de basm încât eu una abia de curând am auzit despre stăpânirea bulgară de pe aceste meleaguri începând din sec. 7 (parcă), perioadă din care datează şi impunerea cu forţa a slavonei că limbă oficială şi de cult (bisericească). Iaca habar nu aveam despre chestiile astea, iar în manualele de istorie nu-i nici urmă de ele. Profa mea de istorie din generală îmi aduc aminte că spunea ceva despre un „conducător de origine bulgară” care ar fi existat la un moment dat prin Valahia. Ahem. Frumos distorsionat, nu?

Meh, probabil că dacă aş fi fost pasionată de istorie la vremea potrivită, curiozitatea m-ar fi împins să cercetez mai mult, şi poate aş fi aflat mai devreme lucrurile astea. Dar aşa, am descoperit şi eu apa caldă cu 10 ani întârziere şi strig: oai ce bălărie!

2 gânduri despre “Istorie

  1. Mda.. chiar acuma invat la romana despre perioada aia cu mitropoliti(cat e de importanta pt limba romana – primele poeme, etc.) si faze din astea, si baga astia niste dume slabe de numa’.
    Auzi, ma gandeam… Ca astia acuma pot zice ce prostii vor ei despre istorie, ca nimeni nu-i poate verifica, dar ma gandesc…de cand a inceput toata inflorirea asta? Doar mai demult, lumea fiind mai aproape de evenimentele respective ( ocupatia bulgara, etc) banuiesc ca stia ce se intamplase, de la mosi… stramosi. Asa ca de unde scornelile astea?
    Sunt sigura ca este un punct cheie in care s-au ‘ prelucrat’ toate.
    …nu?:|

  2. @ Cecilia
    Hm. Good Q. Uite ce-am gasit pe net ca raspuns:
    “Tot poporul poseda doua istorii, una mincinoasa care se invata la scoala si pe care guvernul (Statul) isi bazeaza puterea. A doua istorie, adevarata, se ascunde de elevi si de popor caci odata stiuta adevarata istorie sistemul se prabuseste”, (Balzac ”Comedia umana”)
    Nu a descoperit Balzac apa calda, dar a formulat foarte bine adevarul asta. Eu zic ca in momentul cand scoala a inceput sa devina o institutie cum o stim astazi, iar manualele au inceput sa fie centralizate, pentru toata lumea la fel, a inceput sa se scrie istorie cam pe principiul functionarii Ministerului Adevarului. Incet-incet oamenii nu mai stiu sa spuna exact cum a fost, dupa o vreme cei care au trait istoria pe pielea lor incep sa moara, si… uite-asa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s