Ieri s-au aliniat astrele

S-a întâmplat prima ninsoare, eu eram sedată după o noapte albă, un curs plictisitor și prea multă cafea, așa că am ajuns într-o stare de un rar sentimentalism în care am reușit chiar să compun o scrisoare pentru vecina de apartament, cu o argumentare „la corazon” pentru un armistițiu în conflictul izbucnit azi-noapte [long story]. Cred că nu mai e nevoie să insist cu descrierea stării, s-a înțeles ideea.

No și în cele din urmă a venit și bomboana de pe colivă: am citit o chestie. Și anume o poezie. Cine a mai trecut pe aici știe că n-am treabă cu poeziile, așa că amănuntul care mi-a făcut pielea de găină nu se află în poezia însăși [care de altfel nu e rea], ci în linkul de „Citește în continuare…”.
Iaca poezia:

MI-E DOR

Mi-e dor, să mă întorc acasă,
Printre acei care-i iubesc,
Mi-e dor să trag din nou la coasă,
Să te-ntâlnesc, să îţi zâmbesc.

Mi-e dor să umblu prin grădină
Călcând prin roua dimineţii,
Să simt venind miros de stână
Şi încă o dată pulsul vieţii.

Să înham caii la căruţă,
Nerăbdători scurmând pământul,
Cu tine n-dreapta mea mândruţă
Să-i alergăm, iute ca vântul.

Mi-e dor şi de aceia care,
Nu le-am fost uneori pe plac,
Cât mai e timp, le cer iertare
Şi le-n-tind mâna, să-i împac.

Mi-e tare dor de tine mamă
Ş de privirea ta blajină
Mi te-amintesc ca pe-o icoană
Pe unde eşti, să-ţi cerşesc milă.

E-aşa, frumos la mine acasă,
O casă simplă ca-n poveşti,
Mi-e dor să stăm cu toţi la masă,
Sfioasă tu, să ne serveşti la masă

De-aş fi de sărbători acasă,
Doamne! de sărbători de-aş fi,
Te-aş cere, să îmi fi mireasă,
Să-mi umpli casa de copii.

Creație prezentată în cadrul festivalului de poezie a Penitenciarului Rahova.
Autor: Puşcuţă Zenovi (cond. def. 25 ani pentru omor deosebit de grav), de la unitatea penitenciară Mărgineni.
Colecția completă aici.

Anunțuri

2 gânduri despre „Ieri s-au aliniat astrele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s