Sunt foarte hotărâtă să-mi iau în serios drepturile cetățenești și să mă duc la vot pentru prezidențiale. Faptul că încă nu am nici cea mai mică idee cu cine să votez – eh, asta-i altă problemă. Dar mă gândeam că na, ca să nu ajung să intru în cabină numai ca să ștampilez demonstrativ toate pătratele ar fi bine să mă pun pe documentat, să aflu cine-i cine. Bun. Unde încep?

  • să ascult discursurile publice? Mi-e că deja le-am auzit, identice, de câteva ori. Dacă nu apare vreun excentric care să pună problema într-un mod cu totul spectaculos, nu văd ce m-ar putea emoționa pe partea asta.
  • să urmăresc interviuri? Meh. Știind că >90% sunt manipulate, n-am timp de-abia să stau la puricat munții de informație… mai bine nici nu mă apuc.
  • să citesc despre viziunea și valorile candidaților de pe site-urile lor personale? În afară de o curiozitate științifică de a afla CUM ANUME VOR EI SĂ FIE VĂZUȚI – tot n-am făcut nimica.
  • să prospectez prin blogosferă? La o primă vedere răsare un „DA” entuziast: citind regulat părerile unor oameni care ți se par relevanți, ajungi să îi cunoști în suficientă măsură încât să le iei în seamă și părerile politice. Plus că am mai multă încredere că acolo părerile sunt spuse cât de cât sincer și direct.

Și totuși: să presupunem că răscolesc internetul în lung și în lat după indicii și după informații despre candidați, îmi construiesc cu grijă o părere, și în cele din urmă mă hotărăsc la unul din ei, cu el în minte mă duc pe 22 noiembrie la urne. Și? Ce-am realizat? Dacă eu nu știu cine va fi premierul, cine vor fi miniștrii, care sunt schemele prestabilite de coaliție? Că doar până la urmă guvernul e ăla care pune mâna și rezolvă, deci asta mă interesează mai tare decât președintele. Da, știu că se poartă printre candidații la președinție să își pună o proptea și să prezinte dinainte premierul pe care îl vor desemna în caz că vor câștiga. Dar nici asta nu mă convinge. Că degeaba e premier X-ulescu dacă echipa cu care va lucra e o gașcă de incompetenți numiți politic.

Deci?

Eu votez un președinte. Ăla desemnează un premier. Premierul face un guvern [cu care președintele poate sau nu să fie de acord, însă și aici se negociază]. Și de la ei în jos se pierde șirul desemnărilor și a numirilor, brațul meu de alegător a ajuns numai până la prim-ministru, de acolo nu mai am niciun control, și deci nicio garanție că intenția bună cu care am pornit nu se deformează pe parcurs. Că de-aia m-am dus la vot, nu? Să îmi fie mie bine în următorii 5 ani. Concluzie? Singurele alternative rezonabile pe care le văd sunt

  1. ori votezi cu ăla care are cele mai mari șanse – măcar să aibă o majoritate zdravănă, să nu mai fie nevoie de coaliții în care unii să tragă hăis și alții cea.
  2. ori votezi pe unul dintre ăia de pe ultimele locuri: măcar unul poate merită băgat în seamă și încurajat.

Asta, evident, dacă nu te paște un gând să prestezi un vot nul – tot e mai bine decât să nu votezi deloc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s