Mare vâlvă cu ideea asta pe care liberalii și-au scos-o din mânecă: să-l pună pe Klaus Johannis premier. Da, ăla: primarul Sibiului, fostul președinte al Forumului German din Sibiu, cel care tot a fost reales in funcție de ceva vreme, ultima oară cu vreo 90% din voturi. Tehnocratul-minune, ăla despre care spune toată lumea că ce competent e și ce treabă bună face în Sibiu. Și de aici începe circul: inevitabila împărțire a părerilor pe două tabere. De fapt chiar vreo trei tabere.

Tabăra 1: Vai ce idee bună! În sfârșit o propunere de luat în seamă! Alături de Isărescu, probabil unul din singurii oameni competenți din țara asta. Da, vrem un neamț să ne facă ordine în țară.

Tabăra 2: Hm. Alături de Isărescu, probabil unul din singurii oameni competenți din țara asta. Își face treaba perseverent, fără tam-tam – și încă ce treabă! De ce să vină în București, să se mânjească de rahatul Miticilor cărora ar trebui să le țină piept? De ce să plece din Sibiu?

Aripa 2′: În felul ăsta vine cine știe ce papă-lapte în locul lui acolo, care nu se va putea ridica la nivelul inițiat de el – timp în care el, la București, n-o să poată face mare lucru. Deci în loc de o treabă, una și bună, obținem două și mediocre. Ce neinspirat!

Tabăra 3: Poftim? Johannis? Încă unul urmărit de DNA și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care vrea să scape de probleme îndreptându-se către politica de vârf – după exemplul marinarului. Ce rahat poleit…

Deci. Hai să vedem ce putem alege de aici. Tabăra 3 merită luată în seamă, însă dacă un om este urmărit de DNA, asta nu înseamnă automat că e vinovat. Știm că nu iese fum fără foc, însă dacă e să fim corecți, nu putem emite judecăți înainte să știm un verdict. Rămân taberele 2 și 1. Ceea ce le uneşte este consimţământul asupra faptului că Johannis e bun, pe baza celor dovedite în ultimii ani în Sibiu. Ceea ce le dezbină este viziunea asupra şanselor lui de a fi la fel de bun şi ca premier.

Acuma… eu nu-l cunosc pe om, iar ceea ce ştiu, ştiu numai din auzite (omul nu s-a prea omorât să fie în centrul atenţiei presei). Mi se pare, într-adevăr, că a făcut treabă bună în Sibiu, şi probabil că e competent. Şi sunt de acord că e o chestiune delicată aici: dacă intră în joc şi se umple de rahat – e nasol; dacă nu intră în joc – stai puţin, de ce să nu intre? de ce n-ar avea dreptul să evolueze? poate totuşi îi iese treaba… Însă ce pot să spun cu siguranţă este că mi-ar fi plăcut mai mult – şi mi-ar fi trezit o mult mai mare încredere – dacă ar fi intrat în caruselul ăsta al propunerilor şi a declaraţiilor din proprie iniţiativă, şi fără oblăduirea vreunui partid. Dar aşa, judecând critic şi uşor conspirativ – mă gândesc că el, fiind un personaj bine văzut, sigur a fost curtat şi de alte partide, iar dacă PNL este până la urmă acela alături de care şi-a pus numele, atunci eu pot să presupun că 1) PNL a scos cei mai mulţi bani din buzunar sau 2) că PNL are materialul de şantaj cel mai zdravăn. Ar putea fi, evident, şi 3)Weltanschauung-ul lui Johannis rezonează cu doctrina liberală, iar echipa care i s-ar pune la dispoziţie se ridică la nivelul lui de competenţă – însă asta ar putea fi o alternativă viabilă eventual într-o altă epocă, într-o altă ţară sau pe o altă planetă.

Deci în concluzie? Frumoasă ideea, prost implementată. Dar hei, campania încă nici nu a început!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s