În spiritul teoriei despre minciună de acum câteva zile am constatat că toată poliloghia aia ţine de un capitol mult mai extins, care însă poate fi rezumat scurt şi acceptabil prin noţiunea de „conservarea energiei”.

Căutarea adevărului sau a minciunilor în cele mai mici şi mai irelevante relatări ale aproapelui nostru constituie o risipă inutilă de energie. Nu că aş fi împotriva risipei de energie – nu, doar că dacă e să fie risipă, măcar să fie pe ceva plăcut sau aducător de foloase.

De conservarea energiei ţine şi politica „făcutului pe prostul”. Dacă într-o conversaţie vine momentul în care ai vrea să dai o replică – însă ştii că ceea ce spui o să declanşeze un nou episod reactiv sau pur şi simplu o să prelungească o discuţie de care nu mai ai chef – nu mai bine îţi muşti limba şi taci? Sau spui că nu ştii. Sau orice altă găselniţă cu care îţi asumi un rol de inferioritate – atunci când spui că nu ştii în loc să arăţi că ştii răspunsul, înseamnă că preferi să te pui într-o poziţie inferioară numai ca să fii lăsat în plata domnului.

Amu… doar n-oi fi descoperit eu acuma gaura din covrig, politica asta se practică de când e lumea şi pământul. Ce am văzut eu însă la un maestru al acestui domeniu este cum să îţi asiguri conservarea energiei şi pe viitor, prin replici şi atitudini gândite strategic în aşa fel încât să te scoată pe moment, dar să şi contribuie pe termen lung la lăsarea ta în pace. O adevărată artă, dar şi un spectacol foarte inteligent şi amuzant pentru un observator care ştie ce se întâmplă. Fascinant de-a dreptul. Pentru că, după cum ne învaţă una din legile lui Murphy, „Deşteptul ştie când să evite perfecţiunea”.

Respectele mele.

2 gânduri despre “Din seria „de ce să ne obosim?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s