Istorie

De ceva vreme mi se învârte pe lângă cap o idee, şi abia azi am prins-o.

Devenise din ce în ce mai suspect faptul că aveam extrem de puţin habar de istoria zidului Berlinului. Mai demult, într-un grup mai internaţional, cineva a făcut o referire la relativ recentul război civil din Spania, iar din grup toată lumea a luat remarca drept ceva la ordinea zilei; eu am constatat că eram singura care habar nu avea despre ce era vorba. Azi am citit un articol pe tema relaţiilor germano-francezo-britanice, şi în articol se fac nişte referiri la chestii din istoria recentă a celor 3 ţări; din modul cum sunt amintite chestiile alea poţi să deduci că e vorba de evenimente importante, pe care toată lumea le ştie; eu, însă, n-aveam nici cea mai vagă idee.
Bă nene: cu ce ne-au împuiat capetele profesorii de istorie de la şcoală? Eu nu-mi mai pot aminti… Dintr-a 4-a până într-a 12-a am păpat istorie 2h/ săptămână; dintre ăştia 9 ani, 3 au fost de istoria românilor, 2 de istorie antică. Rămân 4 ani în care am făcut istoria lumii şi a Europei – şi iaca habar nu aveam de cele mai elementare lucruri care s-au întâmplat în jurul nostru. Asta în vreme ce nemţii şi francezii întâlniţi în drum ştiu câte ceva despre noi, mai multe decât m-aş fi aşteptat.  Bine că pe noi ne-au ţinut în poveştile cavalereşti cu Napoleon & Co.

Şi stai că nu am terminat: istoria Românilor, aia din manuale, se ştie că e un basm. Dar e într-atâta de basm încât eu una abia de curând am auzit despre stăpânirea bulgară de pe aceste meleaguri începând din sec. 7 (parcă), perioadă din care datează şi impunerea cu forţa a slavonei că limbă oficială şi de cult (bisericească). Iaca habar nu aveam despre chestiile astea, iar în manualele de istorie nu-i nici urmă de ele. Profa mea de istorie din generală îmi aduc aminte că spunea ceva despre un “conducător de origine bulgară” care ar fi existat la un moment dat prin Valahia. Ahem. Frumos distorsionat, nu?

Meh, probabil că dacă aş fi fost pasionată de istorie la vremea potrivită, curiozitatea m-ar fi împins să cercetez mai mult, şi poate aş fi aflat mai devreme lucrurile astea. Dar aşa, am descoperit şi eu apa caldă cu 10 ani întârziere şi strig: oai ce bălărie!

Zidul

Titlul n-are legătură cu subiectul postului, dar trebuia sa menționez faptul că ieri s-au întâmplat 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, deci comemorări și evenimente de toate felurile și la toate nivelurile. A fost drăguț, însă nu am niciun chef să relatez acum despre asta, așa că poate altă dată. Când mi-or parveni și pozele poate oi pune ceva pe Foarfegraf. Până una-alta însă…

M-am ales zilele astea cu o întrebare la care nu găsesc răspuns și gata.

Sunt sigură că fiecare dintre noi cunoaște cel puțin o persoană care corespunde descrierii “pâinea lui Dumnezeu”. Un om bun la suflet, veșnic pozitiv, permanent preocupat de binele celor din jur, care găsește motiv de bucurie în fiecare frunzuliță întâlnită în cale, un optimist și un generos fără doar și poate, cineva care găsește loc de un zâmbet în orice situație – mă rog, “pâinea lui Dumnezeu”, după cum spuneam. 

Piratarea distracției

Pornim de la un principiu cu care toată lumea e de acord: orice domeniu, orice branșă e supusă schimbărilor continue. Unele mai rapide [în telecomunicații] altele mai lente [în croitorie], dar cert e că în fiecare domeniu se caută încontinuu îmbunătățiri, deci se metamorfozează.
Bon.
Rămânând în aceeași familie de observații, vedem că unele branșe există dintotdeauna și vor exista întotdeauna [medicina, de exemplu], alte domenii fiind însă trecătoare [vânzătoarele de bilete de autobuz - știu că încă nu au dispărut, dar nici mult nu mai au].
Bon din nou.
O branșă foarte specială e cea a comercianților. Comercianți au existat și vor exista în vecii vecilor, însă ceea ce comercializează ei poate fi trecător: vânzătorii de sare vor vinde sare și în cea mai atroce criză – dar în schimb cine dracu mai dă bani pe o răzătoare Woerner? [Reformulăm: cine își mai aduce aminte de răzătoarea Woerner?].
Bon și a treia oară.

Na, acuma cu astea trei chestii în minte, să ne uităm puțin la industria de divertisment. La “Entertainment“, cum se spune – în contextul pirateriei. Și ca să fie treaba ușor de urmărit, o împărțim în două categorii: 

Feșăn

Văd că dacă lipsesc o zi – două din peisaj audiența pe aici scade dramatic. Ei bine, explicația lipsei e simplă: am gustat puțin Berlinul din perspectivă de turist, cu ocazia unei vizite ce-am primit-o aici pentru două zile – și mi-a plăcut, am fost chiar și la muzeu! Mă rog, pentru detalii, Foarfegraful va fi mult mai util. În schimb aș vrea să povestesc ce-am mai observat:

Postulat: fiecare meleag cu cocalarii și pițipoancele lui.

Nu-mi imaginez cum arată cocalarii în Etiopia, însă n-am nici cea mai mică îndoială că dacă m-aș duce acolo vreodată aș depista unul încă de la aeroport. Până una-alta încă nu m-am  pornit într-acolo, și iaca dau seama despre ce-am mai văzut pe aici.
1:
Știe toată lumea cerceii lărgitori-de-gaură pe care îi poartă punkerii și alternativii – prin unele găuri abia se strecoară o rază de soare, prin altele poți să-ți pierzi și mobilul. Dacă cineva chiar trăiește pe Lună, iaca o poză de lămurire.

Ei bine, acum există și varianta “glamour” pentru cocalarul din tine, hipstăre! Cercelul lărgitor-de-gaură bătut cu cristale Svarowski. Stil, frate!
2:
Pe-astă a doua piesă nu știu cum să o abordez, așa că o zic de-a dreptul: noul medalion glamour e un inel de breloc de care sunt atașate o cheie de apartament și o cheiță de la cutia poștală. Amântrei piesele lustruite, burdușite cu Svarowski, și aninate de un lanț de argint bine lustruit și el.
Și când te gândești că pentru unii noțiunea de “copilărie cu cheia de gât” e aproape rușinoasă…

google #7

din ce e format un micrometru – Nu sunt sigură dacă din 1000 de nanometri sau din 1 milion de picometri. In orice caz, nu cred că răspunsul se găsește pe aici

cum arata o lectie de gramatica in limba romana – Ai realizat că ai lacune din clasa a IV-a și te gândești să le umpli acuma, ha?

semnificatie foarfeca – În tradiția mayașă foarfeca e simbolul viitorului, în vreme ce în tradiția indiană ea reprezintă trecutul. În zilele noastre semnificația foarfecii a cunoscut o ușoară deplasare, ea desemnând acum fără echivoc prezentul.

schema foarfeca – oricât mi-aș stoarce mințile nu îmi dau seama ce-o fi căutând de fapt un om care tastează asta în Google

unde platesc amenda ratbv – Aaaawww… Cineva și-a luat-o, huh? Nu-i nimic, dacă mergi pe burtă doi ani se prescrie și ai scăpat

ecce homo comentariu – La prima vedere asta era prea banală ca s-o bag în acest post. La o privire mai atentă însă… se învață Ecce Homo la școală la literatură? Circulă comentarii copiate din culegeri la asta, ca la Moromeții? Gizăs, ce generații de culți, învață Nietzsche în trunchiul obligatoriu la limba română… [Dacă era la filosofie nu cred că ar fi umblat după comentariu]

adevarul despre gipa porcina – mi-ar plăcea să te pot ajuta, dar din păcate aici nu se găsește răspunsul. Încearcă la Michael Moore, el sigur trebuie să știe ceva

dileme – Iarăși una aparent banală. Dar apare întrebarea: ce pălăria mea urmărește un om care tastează “dileme” în câmpul de căutare? Ce speră să găsească??

Angajări

De când survolez cu jumătate de normă piața locurilor de muncă de pe aici, tot dau în mod constant peste o chestie: anunțul tip “Angajăm cercetător”. La primele întâlniri l-am cam ignorat, nu mi-am dat seama ce înseamnă și ce presupune. Dar în cele din urmă am realizat: această sintagmă, “angajăm cercetător”, deși corectă din punct de vedere gramatical – eu nu am mai întâlnit-o niciodată.

Vechi, da’ bun

Am zis că ar fi momentul să mai ieșim din bălăriile creațiilor experimentale și să ne mai uităm și în ograda valorilor gata stabilite, că nu strică. Pixar, de exemplu. Animație câștigătoare a unui Oscar. Și care, la cum arată, nici nu s-ar bănui că e tocmai din 1997!

Geri’s Game, Pixar, 1997

Ieri s-au aliniat astrele

S-a întâmplat prima ninsoare, eu eram sedată după o noapte albă, un curs plictisitor și prea multă cafea, așa că am ajuns într-o stare de un rar sentimentalism în care am reușit chiar să compun o scrisoare pentru vecina de apartament, cu o argumentare “la corazon” pentru un armistițiu în conflictul izbucnit azi-noapte [long story]. Cred că nu mai e nevoie să insist cu descrierea stării, s-a înțeles ideea.

No și în cele din urmă a venit și bomboana de pe colivă: am citit o chestie. Și anume o poezie. Cine a mai trecut pe aici știe că n-am treabă cu poeziile, așa că amănuntul care mi-a făcut pielea de găină nu se află în poezia însăși [care de altfel nu e rea], ci în linkul de “Citește în continuare…”.
Iaca poezia:

MI-E DOR

Mi-e dor, să mă întorc acasă,
Printre acei care-i iubesc,
Mi-e dor să trag din nou la coasă,
Să te-ntâlnesc, să îţi zâmbesc.

Mi-e dor să umblu prin grădină
Călcând prin roua dimineţii,
Să simt venind miros de stână
Şi încă o dată pulsul vieţii.

Să înham caii la căruţă,
Nerăbdători scurmând pământul,
Cu tine n-dreapta mea mândruţă
Să-i alergăm, iute ca vântul.

Mi-e dor şi de aceia care,
Nu le-am fost uneori pe plac,
Cât mai e timp, le cer iertare
Şi le-n-tind mâna, să-i împac.

Mi-e tare dor de tine mamă
Ş de privirea ta blajină
Mi te-amintesc ca pe-o icoană
Pe unde eşti, să-ţi cerşesc milă.

E-aşa, frumos la mine acasă,
O casă simplă ca-n poveşti,
Mi-e dor să stăm cu toţi la masă,
Sfioasă tu, să ne serveşti la masă

De-aş fi de sărbători acasă,
Doamne! de sărbători de-aş fi,
Te-aş cere, să îmi fi mireasă,
Să-mi umpli casa de copii.

Dintre micile amănunte care condimentează viața de aici

Am mai zis pe aici pe undeva că până la școală fac un drum destul de lung, cea mai directă rută presupunând 15 min + 30 min + 10 min, plus așteptatul din stații. Nu mă plâng, trăiască DER SPIEGEL.

Ei bine, stația la care fac eu a doua schimbare e una de unde foarte mulți studenți iau metroul către FU, la fiecare 5 min se umple stația de lume, și se vede că 99% sunt studenți. Restul profi. No și cum se vine de la tramvai și se coboară la metrou, la intrarea pe peron ie un cerșetor cu jumătate de normă – vine la muncă numai când i se năzare – și care cântă fie la acordeon fie la vioară – tot după cum i se năzare. De regulă cântă de-astea de dor și jale, piese culte sau din popor, nota generală a repertoriului se potrivește însă foarte bine cu vremea predominantă de aici. Dar are și el o plăcere în viață: când coboară detașamentul de studenți din tramvai și încep toți de la depărtare să alerge către metroul care deja a sosit în stație – fix atunci îl apucă și pe el să bage o polcă, un csardas, numai de-astea săltărețe. Nu știu dacă alergătura noastră îl inspiră pe el, sau dimpotrivă, schimbă placa tocmai ca să ne impulsioneze să o luăm la picior mai cu talent – ce-i sigur e că îi face plăcere. Se vede pe fața lui.

Încă una dintre dileme

Lăsând la o parte barbologia introductivă, problema e în felul următor:
Ești în situația în care ar trebui să explici cuiva ceva despre tine: o experiență, un proiect la care lucrezi, sau ceva ce-ai făcut mai demult. Hai cu un exemplu, să fie mai simplu: te întreabă cineva unde lucrezi. Spui “firma X”. Dup-aia te întreabă “Și ce faci acolo?”. În mod normal ți-ai spune titlul jobului și ai încheiat problema. Dar ce te faci dacă răspunsul nu e atât de simplu precum un “contabil”, “director” sau “inginer”? Te uiți la om și-ți cântărești răspunsul: dacă e un om de-o minte cu tine, îi dai drumul pe țeavă la “Supply Chain Area Representative” și ăla o să priceapă, că e în temă; dacă e o mătușică de la țară sau vreun vecin pensionar, te mai uiți o dată și zici “Gestionar”, că doar n-ai să stai de-abia să-i explici toată abrambureala din care oricum n-o să înțeleagă nimic, mai bine lași de la tine, și te lasă în pace forevăr; în fine, dacă sunt părinții sau prietenii apropiați, n-ai încotro, va trebui să-ți crăpi capul și să produci o explicație pe înțelesul lor. [Din experiența personală: explicarea noțiunii de HR pentru bunici]